Data actualizării:
Data publicării:

ANM a emis COD PORTOCALIU de ploi abundente. Cum va fi vremea în Bucureşti

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Vremea
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

ANM a emis două avertizări, una de cod galben şi una de cod portocaliu, de ploi şi vreme rea. 

Alegeri prezidentiale 2024

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 12 octombrie, ora 14:00 – 13 octombrie, ora 10:00

Fenomene vizate: cantități importante de apă, intensificări ale vântului

Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în sud-estul țării vor fi ploi importante cantitativ, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp, iar pe alocuri, cu precădere în Dobrogea, 40 l/mp.

Tot în aceste zone și vântul se va intensifica treptat, cu rafale în general de 50...60 km/h, iar pe litoral de peste 65...70 km/h.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 12 octombrie, ora 21:00 – 13 octombrie, ora 10:00

Fenomene vizate: ploi abundente

Zone afectate: zona litoralului

În intervalul menționat, în zona litoralului va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 50...70 l/mp.

Vremea în Bucureşti

"12.10.2021 ORA 14:00 - 13.10.2021 ORA 10:00

Valorile termice diurne, ușor mai scăzute decât în intervalul anterior, vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de rece. Cerul va fi noros și temporar va ploua, posibil moderat cantitativ. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 8...9 grade", transmite ANM. 

ANM a venit cu prognoza actualizată pentru următoarele 4 săptămâni. 

Săptămâna 11.10.2021 – 18.10.2021

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și sudestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, cu posibilitatea unui deficit local, în regiunile nordice.

Săptămâna 18.10.2021 – 25.10.2021

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte local în sud, sud-est și centru.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane din sud-vestul teritoriului.

Săptămâna 25.10.2021 – 01.11.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile

Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile extracarpatice, dar și local excedentar în cele nordice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 01.11.2021 – 08.11.2021

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință ușor deficitară în regiunile sud-vestice, centrale și nordestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel