Data actualizării:
Data publicării:

ANM a anunțat zonele în care va ninge în acest weekend. ”Să fim pregătiți pentru ce înseamnă o iarnă normală în România”

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Gabriela Băncilă (ANM) a spus cum va fi vremea în perioada următoare.

„Sperăm ca ninsorile din Capitală să se lase așteptate. Este adevărat că există soluții ale unor modele numerice care zilele trecute promiteau precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în partea de sud a țării, însă, în mod concret, o analiză a celor mai recente date pe care le avem la dispoziție indică faptul că probabilitatea de precipitații sub formă de ninsoare este mai mare în partea de nord a Carpaților Orientali, mâine noapte, când și în zona limitrofă, zona mai joasă de relief a acestora, adică partea de nord a Moldovei, nu este exclus ca nici în zona depresionară a Maramureșului, să își facă apariția precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare”, a spus, joi, Gabriela Băncilă.

„Mai precis, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare pentru că în tot acest interval, și prin asta înțeleg sfârșitul de săptămână și începutul săptămânii următoare, sisteme noroase succesive asociate unor cicloni mediteraneeni care vor traversa țara noastră concomitent cu pătrunderea unei mase de aer mai rece dinspre nordul continentului, iar această pătrundere de aer rece se va resimți în special în zona Moldovei, zonă în care este cel mai probabil ca la începutul săptămânii următoare să asistăm la apariția acestor precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și în zonele mai joase de relief. Cred că trebuie să fim pregătiți pentru ceea ce înseamnă o iarnă normală în România. Pentru că o iarnă normală în România înseamnă și perioade cu ger, și perioadă cu ninsori, ninsori asociate cu vânt, adică viscol, o iarnă normală în România înseamnă și perioade în care să avem pătrunderi de aer mai cald după ce în prealabil a existat o masă de aer rece staționară și deci apariția poleiului.

Cu alte cuvinte, aceste elemente, și anume viscolul, perioadele cu vreme geroasă și alte fenomene specifice sezonului rece în zona României, raportând unele caracteristici climatice, sunt fenomene cât se poate de normale pentru care trebuie să fim pregătiți”, a spus, la Antena 3 CNN, Gabriela Băncilă.

Citește și...

Anul agricol 2021-2022, unul dintre cei mai secetoși din istorie

 

Gabriela Băncilă avertizează că anul agricol 2021-2022 a fost unul dintre cei mai secetoși din istorie. Aceasta a vorbit și despre lipsa precipitațiilor din vara acestui an și efectele asupra culturilor agricole.

„A fost o vară destul de caldă, cu valori de căldură chiar intense, mai ales la sfârșitul lunii iunie și în luna iulie. Valuri de căldură ce au determinat înregistrarea unor temperaturi comparabile cu cele mai ridicate și peste cele mai ridicate valori înregistrate de-al lungul timpului în special pentru regiunile din partea de vest și nord-vest a țării. Acest lucru, spus mai concret, înseamnă că în perioadele respective de valabilitate a codului roșu, pentru regiunile respective, s-au înregistrat recorduri absolute, cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată de când se fac înregistrări pentru respectivele stații meteorologice. Există stații cu un regim de observații care depășește 100 de ani, stații care au un număr de ani de observații de sub 100 de ani, dar oricum ne raportăm la o perioadă de peste 60 de ani de măsurători meteorologice în respectivele amplasamente.“, a spus Gabriela Băncilă.

„Până în momentul de față, acest an se situează sub media anului 2019 și 2020, anii cei mai călduroși în țara noastră, însă se remarcă, cel puțin în perioada septembrie 2021 - august 2022, cea mai redusă cantitate de precipitații. A fost o cantitate de precipitații de sub 500 l/mp, 480l/mp mai precis, ceea ce face din această perioadă cea mai secetoasă perioadă din istorie.

Este foarte adevărat că pe parcursul lunii august și mai ales în ultimele două săptămâni, gradul acesta ridicat de instabilitate atmosferică a mai redus din deficitul de apă în sol și a mai crescut această medie, dar acest an agricol, 1 septembrie - 31 august, perioada la care ne raportăm pentru a evalua anii agricoli, putem spune că se situează în topul celor mai secetoși ani la noi în țară și această vară nu a făcut altceva, prin temperaturile ei ridicate, decât să accentueze această secetă care la sfârșitul lunii iulie era pe arii foarte extinse una deosebit de intensă“, a precizat, la DC News, Gabriela Băncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel