Declarația ca elevii care nu au curent electric în case să învețe de la televizor a ajuns, pe toată căile, la majoritatea românilor. Distribuită pe Whatsapp, pe Facebook, pusă în tot felul de încadrări, devenită gluma amară a zilei, critica momentului, ea s-a rostogolit mai rău ca RO-ALERT-ul. Astăzi, afirmația atribuită Monicăi Anisie a ajuns la români cum a ajuns RO-ALERT la bucureșteni. Au venit apoi cei plini de etică să critice presa că a rostogolit așa ceva, că nu a fost chiar așa. Dar nici departe.
Un ministru al Educației, profesor de limba română, ocolește, fără grație, un răspuns.
Întrebată cum i se asigură dreptul la educație unui elev care nu are nici măcar curent electric în casă, ministrul a răspuns:
- ”s-au luat și astfel de măsuri încă din perioada în care am fost în situația de urgență”
- ”cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem online”
- ”acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii în așa fel încât să continue învățarea”
- ”Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu televiziunea română programul teleșcoală, prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale.”
Deci a răspuns... NIMIC. Nici măcar nu a abordat problema copiilor săraci, fără acces la educație.
Fundația World Vision România a derulat o cercetare în perioada 10 mai - 27 iunie, din care a rezultat că 40% dintre elevi nu au participat la școala online în anul școlar precedent. (Vezi aici mai multe informații)
Elevii ar fi putut merge la școală, educația fiind singura care i-ar fi putut scoate din sărăcie, dar, din cauza exploziei de infectări, rând pe rând, școlile intră în scenariul roșu, asta după ce majoritatea au fost în scenariul galben. Ministrul Educației nu evită răspunsul, ci IGNORĂ situațiile critice, pe care, împreună cu alți miniștri, ar fi trebuit să le rezolve.
900.000 de elevi au fost anul școlar trecut absenți nemotivați pentru că au fost prea săraci ca să urmeze cursurile online. Ministerul anunță că va cumpăra 250.000... apoi, sub o oarecare presiune publică, spune ceva de 500.000, ca să anunțe, cu două săptămâni înainte de începerea anului școlar, că va cumpăra maximul 80.000. Și acesta este doar un exemplu care ar fi putut fi rezolvat nu din iunie 2020 până astăzi, ci din martie 2020.
Argumente ar fi multe pentru eșecul profesoarei de română, pe care l-am tot taxat mulți, prin toate căile de comunicare. Gafa nu e cea de azi. Tot mandatul de ministru al doamnei profesoare a fost o adevărată gafă. E opinia mea, a unui singur vot.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Mișcarea care va reduce drastic numărul de cancere în România. Ce e Programul Horizon. Aflăm totul de la europarlamentarii Dreapta Unită
- BANCUL ZILEI: Bulă, test la școală
- Programul garanție-returnare: Modificare pentru când aparatele de reciclare nu funcționează. Ministrul Fechet: Magazinul, obligat să le preia manual
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- 97% din deșeurile din România sunt de proveniență industrială. Adevărul care doare: De aici luăm infringement-uri
- Detalii din culisele filmului Kingdom of Judas, prima producţie românească vorbită în limba engleză
- Lazea (BNR) spune că nivelul de trai din România nu mai crește. Ciuvică: Bate și el câmpii