Anii grei de exil pentru Dinu Zamfirescu: Mi-a fost rușine de soție să plec de acolo / video
După ce a fost extras din România comunistă, Dinu Zamfirescu a ajuns în Franța unde a trebuit să o ia de la zero din punct de vedere profesional, până a reușit să ajungă corespondent BBC la Paris.
Cel puțin primii ani, până când a reușit să își facă un anumit cerc relațional, Dinu Zamfirescu a lucrat într-un domeniu care nu îi aducea neapărat satisfacție sufletească, ci era mai degrabă o modalitate de a-și asigura supraviețuirea alături de familie.
„La început a fost foarte greu, pentru că nu aveam absolut nimic. Sigur că sora și cumnatul meu nu puteau să ne țină la infinit. Soția mea, care făcuse Academia Comercială și știa contabilitate s-a angajat mai ușor. A fost contabilă la o firmă. Fiica a putut să intre la școală imediat, însă eu, care lucrasem în construcții, dar nu aveam o atestare în acest sens, nu am găsit de lucru.
Până la urmă am găsit într-un domeniu la care nu mă gândisem niciodată, în învățământ. Am răspuns la un anunț care cerea pe cineva pentru o școală. Eu am înțeles din anunț că era vorba de un serviciu de întreținere a școlii. Am zis că mi se potrivește perfect, dar când am ajuns acolo mi s-a spus că e de formație de formatori, ca acești formatori să se ocupe de muncitorii străini din construcții, pentru a fi recalificați.
Le-am spus că nu știu cum să încep și ce să fac, însă mi-a fost rușine de soție să plec de acolo. Am rămas și mi-a venit rândul să intru la interviu. Prima întrebare: Dumneata faci acest lucru din pasiune? Zic: Nu, domn’le, pentru supraviețuire. La care ei: Noi am văzut că ai lucrat în construcții, noi facem un stagiu de 2 săptămâni. Am acceptat, după care eram vreo 30-35 la acest stagiu plătit, iar la final am rămas printre cei selectați ca responsabil de stagiul de formație continuă în construcții. Cam 2 ani am făcut treaba asta, ocupându-mă de muncitori străini, foarte puțini francezi. “, a spus Dinu Zamfirescu.
„Când ați început să întâlniți refugiații politici,care alegeau să meargă în Franța?“, a întrebat Oana Stănciulescu.
„Încă din primul moment m-am întâlnit cu Radu Câmpeanu, dar mai erau și alți oameni. La Monica Lovinescu și la Virgil Ierunca am fost împreună cu Câmpeanu să-i cunoaștem și să mulțumim pentru ce făceau ei pentru România“, a mai spus Dinu Zamfirescu.
„Cum ați ajuns corespondent BBC?“, a întrebat Dinu Zamfirescu.
„Eu am început să scriu la presa românească din exil. Erau publicații în Franța, Germania, Suedia, Elveția etc. Am primit într-o seară un telefon de la un domn care mi-a spus că mi-a citit articolele - Cristian Mititelu - și mi-a zis că ar vrea să ne cunoaștem și să colaborăm.
Ne-am cunoscut, am făcut o probă de studio și am început această colaborare care, practic, a fost aproape zilnică. Eram corespondent BBC la Paris și am fost acolo 14 ani“, a conchis Dinu Zamfirescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News