ANI, verdict pentru funcționari publici: Incompatibilitate
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul a patru funcționari publici.
1. VIZITIU MIHAI DUMITRU, funcționar public de conducere (inspector șef adjunct) în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov
INCOMPATIBILITATE
În perioada deținerii funcției publice de conducere a candidat pentru o funcție de demnitate publică (funcția de primar al comunei Balotești) la alegerile locale din anul 2016, fără să fi încetat raporturile sale de serviciu, încălcând astfel dispozițiile art. 34, alin. (3) din Legea nr. 188/1999, coroborate cu dispozițiile art. 32 din Legea nr. 176/2010 și art. 115 din Legea nr. 161/2003.
2. MANOLIU MIRELA, funcționar public (consilier) în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
INCOMPATIBILITATE
În perioada 01 septembrie 2010 – 02 decembrie 2015 a deținut simultan calitatea de funcționar public și o funcție contractuală (specialist achiziții) în cadrul unei instituții publice - Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
3. LUKACS-SZIKRA EDITH, funcționar public în cadrul Primăriei municipiului Aiud, județul Alba
INCOMPATIBILITATE
Atribuţiile exercitate în calitate de funcţionar public (consilier la Direcția Economică - Compartiment Buget-Contabilitate din cadrul Primăriei municipiului Aiud), potrivit fișei postului din 11 martie 2013, sunt în legătură directă sau indirectă cu funcţia de economist, deținută simultan cu funcția publică în sectorul privat (în perioada 31 octombrie 2013 – 09 aprilie 2015), încălcând astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
[citeste si]
4. MATEI ANCA GABRIELA, consilier juridic în cadrul Primăriei Comunei Sadova, județul Suceava
INCOMPATIBILITATE
În perioada 01 mai 2008 – 13 noiembrie 2014, a exercitat simultan atât funcția publică de consilier juridic în cadrul Primăriei comunei Sadova, județul Suceava, cât și pe cea de consilier juridic (profesie liberală) în cadrul Matei Anca Gabriela Consilier Juridic (încheind în această calitate și contracte de asistență juridică cu Primăriile Moldovița, Vatra Moldoviței, Pojorîta și Frumosu), încălcând astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) ), teza II din Legea nr. 161/2003.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News