ANI: Un șef de la PERMISE nu poate justifica aproape 50.000 de euro
Agenția Națională de Integritate a anunțat că un șef de la permise și înmatriculări nu-și poate justifica o parte din avere. Este vorba despre 49.921 de euro.
Mircea Iamandi este agent șef principal în cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor.
Avere nejustificată: 222.150 de lei
Comunicatul ANI de joi precizează că "în perioada 01 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2007, Iamandi Mircea a realizat venituri salariale în cuantum de 134.954 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 357.104 Lei, rezultând o diferență nejustificată de 222.150 Lei".
ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Mircea Iamandi.
Parchetul, sesizat pentru posibilă infracțiune de fals în declarații
ANI mai precizează: "Întrucât Mircea Iamandi nu a menționat în nicio declarație de avere depusă până în prezent imobilele achiziționate împreună cu soția sa în perioada exercitării funcției publice, activele deținute de cei doi, precum și împrumuturile care ar justifica sumele necesare achizițiilor făcute, au rezultat indicii privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații". Aceasta "se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. Prin urmare ANI a sesizat și Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News