Angela Merkel vrea relații mai bune cu Rusia: Mă voi strădui
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că depune eforturi pentru o îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia.
”Mă voi strădui pentru bune relaţii cu Rusia întrucât cred că există toate motivele pentru a continua eforturile noastre diplomatice, dar astfel de lucruri nu ne fac munca mai uşoară”, a declarat Merkel într-un discurs rostit în Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, când a fost întrebat despre atacurile cibernetice atribuite Rusiei, scrie Agerpres.
În acelaşi timp, Angela Merkel a spus că are "dovezi" despre tentative "scandaloase" de atacuri cibernetice ruseşti care au vizat cancelaria germană, potrivit AFP.
"Pot spune sincer că aceasta îmi face rău. În fiecare zi încerc să am cele mai bune relaţii cu Rusia, iar, pe de altă parte, există dovezi tangibile că forţele ruse fac aşa ceva", a afirmat Merkel în faţa deputaţilor reuniţi în Bundestag, el însuşi victima unui atac cibernetic în 2015 atribuit serviciilor ruseşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News