Angela Merkel, turneu în Georgia, Armenia şi Azerbaidjan
Cancelarul german Angela Merkel începe joi un turneu de trei zile în Georgia, Armenia şi Azerbaidjan, relatează dpa.
Prima ei oprire în regiunea din sudul Caucazului va fi capitala Georgiei, Tbilisi, unde se va întâlni cu premierul Mamuka Bahtadze şi cu preşedintele Giorgi Margvelaşvili.
Georgia doreşte să adere la Uniunea Europeană şi NATO pentru a fi protejată de vecinul său rus. UE şi Alianţa Nord-Atlantică au reacţionat însă cu prudenţă la aspiraţiile georgiene, din cauza reacţiei din trecut a Rusiei, când Ucraina a avut demersuri similare.
Vineri, cancelarul german este aşteptat să meargă în Armenia, înainte de a-şi continua sâmbătă turneul în Azerbaidjan.
Vezi și: Angela Merkel vrea un german preşedinte al Comisiei Europene
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News