Data publicării:
Angela Merkel, RETRAGERE. Demisie anunțată
Angela Merkel va renunţa în decembrie la preşedinţia Uniunii Creştin-Democrate.
Angela Merkel, cea care ocupă și funcția de cancelar al Germaniei, va renunţa în luna decembrie la preşedinţia partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), relatează AFP şi dpa, citând surse din CDU.
Ea nu va mai reprezenta preşedinţia partidului, a indicat un responsabil al CDU, sub acoperirea anonimatului, confirmând astfel o informaţie apărută în ediţiile online ale publicaţiilor Der Spiegel şi Handelsblatt.
Angela Merkel conduce CDU începând din anul 2000, iar renunţarea sa la acest rol va declanşa o cursă internă în partid pentru desemnarea persoanei care îi va succeda în funcţia de cancelar al Germaniei.
Cine va fi noul cancelar?
Favorită pentru preşedinţia CDU pare a fi Annegret Kramp-Karrenbauer, care în prezent deţine funcţia de secretar general al partidului. Totuşi, surse din CDU au informat că Angela Merkel doreşte să rămână cancelar chiar dacă nu va mai fi lidera CDU.
'Marea coaliţie' formată din blocul conservator CDU-CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială) şi Partidul Social-Democrat (SPD) a suferit duminică o înfrângere grea în alegerile regionale din landul Hessa. Dificilă de realizat în luna martie, coaliţia guvernamentală condusă de Angela Merkel a traversat mai multe crize în ultimele luni, în principal din cauza unei rebeliuni a componentei sale aflate mai la dreapta, partidul bavarez CSU al ministrului de interne german, Horst Seehofer.
Slăbirea poziţiei Angelei Merkel pe plan intern i-ar putea limita capacitatea de lider la nivelul Uniunii Europene, în contextul în care blocul comunitar traversează o perioadă turbulentă marcată de Brexit şi de criza bugetară din Italia, dar şi în perspectiva alegerilor europarlamentare din mai 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News