Data publicării:

Angajaţii Loteriei Române protestează la ușa lui Boloș de la Finanţe. Amenință cu greva generală

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Sindicatul Naţional 'Loteria Română', reprezentativ la nivelul companiei cu aproximativ 80% dintre angajaţi, va relua marţi protestele la Ministerul Finanţelor, din cauza lipsei de soluţionare, potrivit promisiunilor, a cererii de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023 prin care scad veniturile angajaţilor. 

Protestele se va derula între orele 10:00 - 12:00.

Sindicaliştii au anunţat că vor protesta pe parcursul întregii săptămâni, în perioada 19 - 22 martie, timp de două ore, în faţa Ministerului Finanţelor, transmite un comunicat de presă.

Sindicatul Naţional 'Loteria Română' nu este de acord cu reducerea prin lege a drepturilor angajaţilor companiei. Mai mult, va uza de toate pârghiile legale, inclusiv greva generală pentru a le apăra.

'Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, prin care sunt diminuate drepturi ale salariaţilor, negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă. Astfel, ca efect al acestei legi şi al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă şi voucherelor de vacanţă, veniturile salariaţilor se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflaţiei asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%. Menţionăm că majoritatea salariaţilor CNLR sunt încadraţi aproape de salariul minim naţional', se conform unui comunicat al sindicatului din Loteria Română, afiliat la Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel ALFA'.

Conform organizaţiei, de la apariţia Legii 296/2023 sindicatul a făcut nenumărate demersuri către conducerea companiei, către Ministerul Economiei - for tutelar, Ministerul Finanţelor şi chiar către premierul Marcel Ciolacu, dar, fără a primi un răspuns concret.

Ministrul Economiei, Radu Oprea, le-a transmis sindicaliştilor, prin adresa 1798/16.02.2024, că 'prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre în vigoare la 1 aprilie 2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaţilor cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare'.

'Această situaţie este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CNLR-SA/2024.

Din informaţiile obţinute neoficial, deşi, potrivit legii, Sindicatul reprezentativ avea tot dreptul să le obţină în mod oficial, compania având obligaţia consultării şi informării, bugetul are o scădere de 50% a valorii tichetelor de masă şi a valorii voucherelor de vacanţă.

În acest context, în lipsa unor măsuri imediate şi concrete de modificare, Sindicatul Naţional Loteria Română apelează a toate formele de protest legale pentru apărarea drepturilor membrilor noştri, mergând până la greva generală', se mai arată în documentul citat.

Sindicatul Naţional 'Loteria Română' este afiliat la Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel ALFA', organizaţie care a luat fiinţă în 1990, este reprezentativă la nivel naţional, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector. Mai mult, coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel