Data actualizării:
Data publicării:

Protest pentru salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște. Liderul Sindicatului "Valahia", după ce Năsui nu i-a răspuns: Am așteptat destul!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Angajații Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște ar urma să protesteze, săptămâna aceasta, după ce nu au mai primit niciun răspuns din partea celor de la URS Plus.

Lliderul Sindicatului “Valahia”, Nicolae Dragodănescu, ar urma să organizeze un protest în centrul municipiului Târgoviște pentru salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște, joi, 14 ianuarie, în fața Pieței Prefecturii, între orele 12.00 -14.00, scrie dbonline.ro.

Săptămâna trecută și astăzi 11.01.2021, am avut întâlniri cu reprezentanții ai coaliției de guvernare de la USR Plus, pentru a le prezenta stadiul procedurii de preluare de către stat a activelor funcționale de la COS Târgoviște. Ne-am întâlnit cu ei pentru ca avem acum la ministerul economiei un ministru al USR Plus – Claudiu Năsui și de el depinde finalizarea procedurii de preluare.

Am cerut o întâlnire cu actualul ministru al economiei pe subiectul COS Târgoviște și încă nu avem un răspuns la solicitarea noastră. Nu mai este timp de așteptat A, dacă vă interesează salvarea COS Târgoviște și vreți să le spuneți asta politicienilor aflați acum la guvernare, veniți în Piața Prefecturii, joi 14 ianuarie, între orele 12.00 -14.00.

Am așteptat destul! Vă aștept joi la protest. Va rog sa aveți mască de protecție și sa respectați distanțarea socială și măsurile sanitare!”, se arată într-un comunicat de presă emis  de Sindicatul Valahia, prin vocea liderului Nicolae Dragodănescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel