Luminiţa Ionescu era șefa grupului de lucru al comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate din Prefectura Buzău și a fost chemată în urmă cu ceva timp la DNA Ploieşti pentru a fi audiată, cel mai probabil în dosarul fostului prefect Paul Beganu, arestat, scrie Mediafax.
Din primele informaţii, Luminiţa Ionescu, în vârstă de 57 de ani, ar fi coordonat, în vremea în care Paul Beganu era prefect de Buzău, grupul de lucru al comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate, fiind în aceeaşi funcţie.
Femeia a fost găsită spânzurată luni dimineaţă, în curtea casei sale, unde locuia împreună cu mama sa. O femeie a sunat la 112, iar poliţiştii care au ajuns la faţa locului au constatat că pe corpul femeii nu sunt urme de violenţă, în afara celor lăsate de frânghie.
Luni, prefectul de Buzău, Maria Buleandră, a declarat că, într-adevăr, femeia fusese chemată la audieri la DNA.
"Vineri, mi-a spus că e foarte stresată, că simte un nod în gât. I-am zis că toţi suntem stresaţi oriunde am lucra, am încercat s-o încurajez. Era inginer agronom şi lucra în Prefectură din '91, şi angajată pe post de consilier în cadrul instituţiei", a declarat, luni, prefectul Maria Buleandră.
Procurorii DNA Ploieşti instrumentează un dosar în care fostul prefect de Buzău Paul Beganu, angajatul Direcţiei Silvice şi judecătorul Neculae Toader sunt suspectaţi că ar fi luat mită 2.250.000 de euro pentru a favoriza retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure, Toader fiind acuzat şi de abuz în serviciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu