Data publicării:

Angajat sau partener într-o echipă de profesioniști?

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp

Creșterea inflației continuă să fie o preocupare majoră în întreaga lume, în vreme ce inflația salarială nu poate ține pasul cu mediul economic exterior. Asta determină discuții importante cu privire la salariile angajaților, iar piața muncii cu siguranță suferă modificări ale căror urmări devin vizibile în comportamentul oamenilor. De aceea, este important ca aceștia să fie validați și apreciați pentru munca pe care o depun, pentru schimbările la care sunt supuși. Bineînțeles, nu este ușor nici pentru angajați și nici pentru angajatori, să se desfășoare liber și lipsit de constrângeri în acest context, dar respectul și buna înțelegere sunt necesare în promovarea serviciilor de calitate, de către ambele părți.

Deși în România relațiile dintre angajați și angajatori sunt unele de subordonare, ceea ce de multe ori ridică multe probleme în ce privește angajații, care dezvoltă frustrări, nemulțumiri și chiar dezgust față de locul în care lucrează. De aceea, e important ca liderii organizațiilor să fie empatici, deschiși la ideile angajaților lor spre dezvoltare și să urmărească coeziunea echipei și bunul mers al lucrurilor, în echilibru și înțelegere. 

De multe ori acest lucru necesită o bună pregătire psihologică a liderilor, dar și a angajaților, așa încât relațiile profesionale să se desfășoare în armonie. Nu este de ajuns ca superiorii tăi să fie profesioniști adevărați, ei trebuie să știe cum să se poarte cu angajații, să le ofere un bun confort, atât din punct de vedere al condițiilor de muncă, dar și în ce privește relaționarea între ei și membrii echipei lor de lucru. 

Este foarte important ca, încă de la angajare, să existe transparență totală în expunerea detaliilor despre responsabilitățile noului candidat, să i se răspundă la toate întrebările și nelămuririle existente, pentru ca acesta să știe din start dacă este sau nu compatibil cu jobul respectiv. Mai apoi, dacă discuția decurge plăcut, iar candidatul simte că vrea să meargă mai departe cu procesul de angajare, atunci, în mod normal, acesta va participa în mod gratuit la sesiuni de pregătire profesională cu traineri profesioniști, care să-l introducă lin pe viitorul angajat în mediul de lucru. 

Un alt aspect important ce trebuie luat în calcul este partea de beneficii, care va fi minuțios explicată și analizată, pentru o bună înțelegere a avantajelor pe care tu le vei avea dacă vei lucra pentru compania respectivă. Este foarte important ca starea ta de bine să fie pusă pe primul loc, pentru că numai așa vei putea să lucrezi la potențialul tău maxim, fapt ceea ce este în interesul angajatorului tău. Așadar, ar trebui să ne interesăm care sunt pachetele de beneficii la care vom avea acces, pentru ca noi să simțim că primează echilibrul nostru și felul în care putem da randament la locul de muncă. Este angajatorul tău dispus să-ți ofere modalități de relaxare, de destindere sau oportunități de dezvoltare personală în cadrul jobului tău? În plus de asta, este salariul promis capabil să-ți acopere nevoile, dar și să-ți dea posibilitatea să-ți cumperi posesiuni deosebit de importante pentru un trai liniștit? Îndrăznești să visezi că poți călători oriunde sau că îți poți îndeplini cele mai curajoase dorințe? Ei, aici se diferențiază un angajator serios și capabil de unul care nu-ți poate asigura prea multe în schimbul unor ore fixe și solicitante de lucru. 

Fă din procesul de angajare un periplu de cunoaștere și asigură-te că munca ta va fi răsplătită cum trebuie, dar și că vei fi dispus să înveți tot ce este nevoie pentru a o îndeplini la cel mai înalt nivel de succes și calitate. 

La WOW Agency, grija pentru angajați este foarte ușor vizibilă, întrucât ne dăm silința ca aceștia să fie răsplătiți pe măsura eforturilor lor, acesta fiind un bun punct de start pentru o carieră de succes, dar și pentru un nivel de trai superior, diferit de tot ce ai experimentat până atunci. Tocmai de aceea, poți veni să te convingi că în cadrul studio-ului nostru nu vei fi un simplu angajat, ci un partener de încredere într-o echipă de profesioniști care lucrează continuu pentru un confort financiar sporit, într-un mediu în care te poți dezvolta personal către cea mai bună versiune a ta! Te așteptăm să discutăm despre cum acest loc de muncă va deveni rampa ta de lansare către culmile independenței tale financiare!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel