Angajarea rudelor la cabinetele parlamentare, interzisă
Comisia de Statut a adoptat, luni, amendamente la proiectul care modifică Statutul senatorilor şi deputaţilor, menţinând prevederea prin care este interzisă angajarea rudelor la cabinetele parlamentare, dar permiţând reangajarea, la dobândirea unui nou mandat, a personalului avut anterior.
"Angajaţii cu carte de muncă sau contract civil al unui Birou parlamentar pot fi reangajaţi în biroul aceluiaşi deputat sau senator şi în noul mandat, în cazul realegerii acestuia", se menţionează în cadrul articolului 38 din proiectul legislativ, potrivit Mediafax.
De asemenea, a fost menţinută interdicţia ca la nivelul birourilor parlamentare să fie angajate rude ale parlamentarilor.
"Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi la respectivul birou parlamentar", se mai arată în raportul Comisiei de statut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News