Data publicării:

Angajații din penitenciare, proteste pe termen nedeterminat

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) au declanşat acţiuni de protest pe termen nedeterminat, din cauza condiţiilor de muncă şi a lipsei de personal din penitenciare. 

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unui comunicat al SNLP, postat pe site-ul Blocului Naţional Sindical (BNS), acţiunile sindicaliştilor vizează: refuzul muncii suplimentare în tot sistemul începând de marţi, 1 august, fapt care va genera blocaje în activitate în maximum zece zile, întrucât funcţionarea sistemului penitenciar depinde de munca suplimentară, dezacordul privind depăşirea plafonului anual de 180 de ore suplimentare, organizarea de mitinguri la sediile Ministerului Muncii, Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi mitinguri în cascadă în toate unităţile din sistemul penitenciar. 

Printre revendicările angajaţilor din penitenciare se numără majorarea salariilor cu 15%, renunţarea la modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, deblocarea şi finanţarea posturilor vacante. 

Revendicările SNLP

"SNLP are următoarele revendicări: majorarea salariilor cu 15% similar instituţiilor din cadrul familiei ocupaţionale apărare naţională, renunţarea la modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat prin care baza de calcul este profund modificată, inclusiv prin eliminarea sporului de pericol acordat pentru riscurile profesionale, deblocarea şi finanţarea posturilor vacante din sistemul penitenciar, astfel încât să se asigure un minim de 14.000 de posturi ocupate la finalul anului 2017, luând în calcul ritmul trecerilor în rezervă prin pensionare; în prezent sunt ocupate aproximativ 12.000 de posturi (scad zilnic prin pensionări!) din 15.000 prevăzute, dar sunt necesare 20.000 de posturi conform standardelor; modificarea actelor normative care stabilesc numărul total de posturi prevăzute (nu finanţate) pentru sistemul penitenciar de la 15.000 la 20.000, conform standardelor de sistem aprobate şi aplicate în anul 2016; reorganizarea urgentă a unităţilor din sistemul penitenciar având ca prioritate unităţile care sunt în pericol să devină nefuncţionale, din cauza statelor de funcţii prea mici în raport cu misiunile", conform comunicatului. 

De asemenea, sindicaliştii solicită şi asigurarea bugetului pentru salarii, corelat cu concursurile în derulare, pentru întreg anul 2017, eliminarea impunerilor de la nivelul MFP privind diminuarea bugetului ANP pentru 2017 cu 57 milioane de lei, precum şi repartizarea fondurilor cu prioritate pentru încadrarea de personal şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, identificarea de soluţii pentru construirea urgentă de noi unităţi, în condiţiile în care, în cursul anului 2017, nu se mai poate realiza achiziţia studiilor de fezabilitate pentru singurele unităţi aflate în plan - Caracal şi Berceni - având în vedere "tergiversarea emiterii hotărârii de guvern corespunzătoare (sancţiunile CEDO nu mai par o prioritate)". 

"Diminuarea numărului de ore suplimentare (se acumulează peste 1 milion anual!) cu încadrarea în termenele pentru compensarea cu timp liber prevăzute de Codul muncii, precum şi acordarea concediilor conform planificărilor (unica preocupare a guvernului pare să fie în direcţia diminuării pedepselor); îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi măsuri de protecţie a personalului contra agresiunilor, respectarea regulamentelor în organizarea activităţii şi îndeplinirea misiunilor, fără expunerea salariaţilor la riscuri pe criteriul lipsei resurselor; modificarea statutului special al funcţionarilor publici din sistemul penitenciar conform proiectului convenit între MJ, ANP şi sindicate (elaborarea a durat 4 ani şi este finalizată!), precum şi retragerea proiectului susţinut în prezent de MJ, prin care doar se aspreşte regimul sancţionator aplicabil salariaţilor, ignorându-se modificările deosebit de importante necesare în planul carierei; schimbarea denumirii în poliţie penitenciară; modificarea Legii nr. 153/2017 privitor la sporul pentru munca prestată în zile de repaus săptămânal şi sărbători legale, în sensul redenumirii dreptului ca majorare, în caz contrar dreptul fiind inaplicabil (plafonul sporurilor este de 30%)", reprezintă alte revendicări ale Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel