Data publicării:

Andronescu, după respingerea bacalaureatului profesional: E strict mâna lui Funeriu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a arătat că este ”păcat” că cererea președintelui Traian Băsescu de reexaminare a Legii privind bacalaureatul profesional s-a spus atât de târziu și consideră că acest demers este ”strict mâna lui Funeriu”.

Președintele Traian Băsescu a retrimis, marți, Parlamentului pentru reexaminare Legea prin care este introdus bacalaureatul profesional din acest an. Referitor la decizia a șefului de stat, ministrul Educației a declarat pentru Mediafax, că acest demers este "strict mâna lui Funeriu", dar că săptămâna viitoare, actul normativ "va trece rapid prin Parlament".

"Este rea-credinţă din partea domnului Funeriu (consilier prezidenţial pe probleme de educaţie - n.r.). A dovedit, o dată în plus, că nu îi pasă de tineri. Atunci când ai responsabilităţi, trebuie să înveţi să îţi pese", a mai spus Andronescu.

Ministrul Educaţiei a susținut și că, în opinia ei, s-au pierdut două săptămâni în demersul pentru introducerea bacalaureatului profesional din 2013, întrucât solicitarea şefului statului de reexaminare a legii a fost făcută "exact în ultima zi prevăzută de lege, şi nu mai devreme". "Păcat că s-a spus atât de târziu", a adăugat Ecaterina Andronescu, încrezătoare că actul normativ "va trece rapid prin Parlament", săptămâna viitoare.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, marţi, reexaminarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, susţinând că insuficienta reglementarea a acestuia este de natură să afecteze calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a examenului de Bacalaureat pentru anul viitor.

Referitor la argumentele invocate de șeful statului în solicitarea de reexaminare, Ecaterina Andronescu a precizat că metodologia pentru bacalaureat este elaborată şi, în plus, nu este nevoie de o pregătire specială a elevilor, pentru că, practic, nu li se adaugă nimic la materiile pentru acest examen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel