Data actualizării:
Data publicării:

Andronescu, acuzată că schimbă ilegal calendarul admiterii în învățământul liceal

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ecaterina Andronescu/ foto Agerpres
Ecaterina Andronescu/ foto Agerpres

Federația "Spiru Haret" îl acuză pe ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, că a emis luni un ordin prin care schimbă calendarul admiterii în învățământul liceal de stat, cu toate că unele etape ale admiterii sunt deja în desfășurare, actul nefiind discutat cu partenerii sociali.

Sindicaliștii spun că, prin acest document, Ministerul Educației amână cu circa o lună desfășurarea probelor de aptitudini, care se vor organiza cu doar câteva zile înainte de probele de la Evaluarea Națională.

De asemenea, prin același act, se amână până la 30 mai și afișarea locurilor disponibile în licee și școli profesionale, lucru care va afecta grav și mișcarea de personal, potrivit sursei citate.

„Ceea ce a făcut Ministerul Educației este ilegal. Nu poți să-ți bați joc de copii, părinți și cadre didactice. Sunt părinți care s-au prezentat la centrele de examinare pentru a-și înscrie copiii la probele de aptitudine, sunt inspectorate care au început să organizeze târgurile de oferte educaționale, pe care le-au programat cu luni bune înainte. De exemplu, în București, de mâine, liceele ar trebui să-și prezinte oferta. Însă, unitățile de învățământ nu au aprobate cifrele de școlarizare, pe care, potrivit ordinului dat în această seară, le vor primi de-abia la sfârșitul lunii mai.", a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret".

FSE „Spiru Haret" solicită anularea ordinului emis de Ecaterina Andronescu și anunță că, în condițiile în care Ministerul Educației nu va reveni asupra actului normativ, federația, în colaborare cu asociațiile de părinți și elevi, va demara acțiuni de protest.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel