Data actualizării:
Data publicării:

Andrei Năstase se teme pentru viața lui: Sunt în pericol

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp

Andrei Năstase, candidatul la primăria Chișinăului căruia instanța din Republica Moldova i-a anulat victoria în alegeri, a declarat la Realitatea TV că se simte în pericol din cauza faptului că l-a deranjat foarte tare pe președintele Dodon.

"Deranjul vine pe trei dimensiuni. În primul rând, frica de alegerile parlamentare din acest an, în al doilea rând, magia imobiliară care se află sub controlul lui Plahotniuc şi care aduce venituri mai mare decât suportul pe care Europa l-a retras Republicii Moldova şi, în al treilea rând, ura lui Plahotniuc patalogică faţă de mine, nu ca persoană, ci ca exponent al unui nou curent, al încercării noastre de a schimba casa politică", a explicat Andrei Năstase.

Primarul ales al Chişinăului a mai precizat că a fost ameninţat încă din anul 2011 şi că cei care l-au anuţat ca nu vor fi validate alegerile l-au prevenit să aibă grijă şi de siguranţa sa.

"Nu doar eu sunt în pericol, ci şi doamna Maia Sandu, cea care a candidat din partea Platformei Demnitate şi Adevăr la alegerile prezidenţiale şi a fost furată, este ameninţată. Guvernarea de la Chişinău este gata să recurgă la violenţă. Atât eu, Maia Sandu, cât şi protestarii de la Chişinău suntem în pericol", a precizat primarul ales al Chişinăului.

Andrei Năstase a mai spus în Parlamentul European, 35 de deputaţi europeni au votat împotriva rezoluţiei prin care este condamnată invalidarea rezultatului alegerilor de către justiția moldovenească. Printre aceştia s-au aflat şi europarlamentari români ai PSD, ca Doru Frunzulică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel