Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Andrei Marga: Putem vorbi de un schimb în cazul Hayssam. Acordul de Extrădare nu putea face mare lucru

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Andrei_marga
Andrei_marga

Andrei Marga a cerut închiderea ambasadei României din Siria în perioada în care deținea funcția de ministru de Externe. Președinția s-a opus atunci, în baza unui acord cu Uniunea Europeană, urmând ca țara noastră să funcționeze ca un liant între țara lui Bashar al-Assad și puterile europene. Marga crede că în chestiunea aducerii în țară a lui Omar Hayssam nu este exclus un schimb pe axa București-Damasc. Chiar dacă a fost semnat un Acord de Extrădare între cele două țări, punerea acestuia în aplicare ar fi fost foarte dificilă în contextul războiului civil din Siria, adaugă fostul ministru.

”Este evident că este vorba de o condamnare (în cazul Hayssam - n.r), iar ea trebuie să fie executată. În al doilea rând, nu e clar, deocamdată, ce lucruri va putea să lămurească aducerea lui în țară. Acest caz este o nebuloasă (...) Așteptăm să se facă clarificările  necesare. Oricum, prinde bine că s-a urmărit  acest caz cu mare acuitate de la nivelul Președinției, de la nivelul vârfului puterii, și acum trebuie să vedem de ce”, a declarat pentru DC News fostul șef al diplomației române.

Faptul că Victor Ponta știa de câteva luni de eforturile României de a-l aduce în scurt timp în țară pe Hayssam nu trebuie să mire pe nimeni, explică Marga, ”în rest, trebuie să vedem ce s-a oferit în schimb, dacă s-a oferit ceva în schimb”.

”Eu, ca fost ministru de Externe, am propus în acord cu celelalte țări din UE retragerea ambasadei României de la Damasc, în semn de protest față de crimele care s-au făcut acolo, ceea ce implica, desigur, și plecarea ambasadorului Siriei de la București. Atunci Președinția s-a opus. Trebuie verificat dacă este vorba de un schimb sau nu. Nu trebuie exclusă această ipoteză” a precizat Andrei Marga.

De ce România a menținut relațiile diplomatice cu Siria

Întrebat ce ar fi putut România să ofere la schimb Siriei pentru Omar Hayssam, dacă acestă variantă s-ar dovedi una adevărată, Marga a răspuns: ”După cunoștința mea, probabil că se putea discuta ca Siria să se păstreze aici un contact cu țările europene, iar România, având acordul unor țări europene, să păstreze ambasada acolo pentru a fi un punct de legătură (...) România reprezintă acolo nu numai interesele proprii, ci și interesele Uniunii Europene. Aceasta a fost justificarea adusă mai târziu... Lucrurile s-au calmat întrucât s-a ajuns la un acord cu țările UE, care și-au retras ambasadele, dar au lăsat afacerile pe care le mai aveau acolo în seama ambasadei României și a celorlalte rămase acolo”.

Premierul Victor Ponta a declarat că aducerea lui Hayssam în țară, după cinci ani de la plecarea sirianului din România, nu s-a făcut în baza unui Acord de Extrădare. La scurt timp, a revenit asupra afirmației, rectificând că, de fapt, un asemenea document a fost parafat în 2011.

”Sigur, într-un fel e lungă (perioada de cinci ani - n.r). Pe de altă parte, fără un acord de extrădare, nu prea aveai ce să faci. Și dacă e așa (dacă ar fi existat un Acord - n.r), nu era un acord de extrădare în termeni fermi. Situația din Siria e foarte dificilă și chiar dacă aveai acest acord, nu prea puteai să-l pui în aplicare”, a conchis fostul ministru de Externe, Andrei Marga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel