Andrei Karlov, ambasadorul rus la Ankara, asasinat. Gușă, predicție pentru 2017
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Consultantul politic Cozmin Guşă consideră că asasinarea ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, este mai mult decât periculoasă şi că zguduie infrastructura de încredere dintre Turcia şi Rusia. 

Întrebat cât este de periculos pentru stabilitatea din regiune asasinatul de la Ankara, Cozmin Guşă a spus că dacă ar răspunde direct, "este mai mult decât foarte periculos".

"Meseria de diplomat devine din ce în ce mai dificilă în această lume, în război. O lume aflată în război de ceva vreme pe care ne ferim să o caracterizăm aşa întrucât ne este frică de război, însă multe lucruri care s-au întâmplat ne confirmă acest lucru. Acest eveniment sugerează că anul 2017 va fi un an mai mult decât dificil, va fi un an unghiular în istoria relaţiilor internaţionale şi pentru că va fi dominat de acest gen de evenimente, nu doar că prologul alegerilor din SUA, neaşteptate, şi a ceea ce urmează în politica internaţională ne-a anunţat că urmează un an dificil", a explicat consultantul politic.

Citește și: Ambasadorul Andrei Karlov, ucis la Ankara. MAE rus, reacție

Potrivit acestuia, moartea lui Andrei Karlov, un om cu sarcini exprese şi specifice în ultimii ani în Turcia care priveau construirea noului parteneriat strategic dintre Federaţia Rusă şi Turcia, "nu îl zguduie doar pe Putin, ci zguduie Ministerul Afacerilor Externe din Rusia care este un fel de stat în stat, adică acolo există politica statului, dar mai există şi politica Ministerului de Externe", a mai spus acesta.

În opinia lui Gușă, "infrastructura de încredere reciprocă între Turcia şi Rusia se zguduie puternic, pentru că ruşii nu pot să accepte de ce ambasatorul lor nu este protejat, mai ales că toată strategia de politică externă a Turciei, în ultima perioadă, şi întoarcerea armelor împotriva NATO s-a bazat pe acest parteneriat strategic cu Rusia".

"În mod sigur, în urma acestuia atentat relaţia dintre Rusia şi Turcia va fi puternic tulburată", a mai afirmat Cozmin Gușă. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel