Andrei Georgescu: Consider că Raed Arafat s-a pripit cu demisia
Andrei Georgescu, înlocuitorul lui Raed Arafat în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat că şi-a dat acordul pentru a ocupa noua funcţie, dar decizia finală îi aparţine premierului Emil Boc. El a precizat că în discuţiile avute cu pemeirul i-a spus acestuia că Raed Arafat s-a pripit cu demisia.
"Lucrez în sistem de 25 de ani. Nu cred că voi avea probleme cu domnul ministru, ne cunoaştem de 20 de ani. Eu mi-am dat acordul pentru a ocupa noua funcţie, dar decizia finală îi aprţine premierului. Eu i-am spus că doctoul Raed Arafat s-a pripit cu cu demisia", a declarat Georgescu.
"Sunt un om de echipă, sunt un om din sistem, cunosc sistemul şi consider că pot ajuta. Am şi eu ideile mele în privinţa noii legi a sănătăţii şi consider că pot să explic mai bine noua lege a sănătăţii", a spus Georgescu.
Citeşte şi:
Andrei Georgescu este noul subsecretar de stat de la Sănătate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News