Data actualizării:
Data publicării:

Andrei Dolineaschi și-a dat demisia din PSD Botoșani, din solidaritate cu Liviu Dragnea

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a anunțat vineri, că și-a depus demisia de la conducerea organizației județene. 

Demisia lui Andrei Dolineaschi vine în semn de solidaritate cu fostul președinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, care a renunțat la toate funcțiile politice în urma condamnării la un an cu suspendare în dosarul referendumului. 

"Renunț la conducerea PSD Botoșani pentru că această organizație a avut printre cele mai bune rezultate în toate campaniile electorale conduse de fostul președinte executiv al partidului, domnul Liviu Dragnea. Dacă a fost condamnat că a chemat oamenii la vot în timpul referendumului, cred că e normal să fiu solidar cu dânsul, pentru că și organizația pe care am condus-o a avut o contribuție importantă la acel rezultat”, a explicat Andrei Dolineaschi, potrivit unui comunicat de presă remis dcnews.ro. 

Rămâne cu funcția de secretar general al PSD

Liderul PSD a declarat că va continua să lucreze în cadrul PSD în calitate de Secretar general al partidului. "Demisia de la conducerea PSD Botoșani este un gest simbolic de solidaritate față de domnul Liviu Dragnea, alături de care am lucrat foarte multă vreme. Voi continua însă să îmi îndeplinesc atribuțiile care mi-au fost date în partid atunci când am fost desemnat secretar general. Voi rămâne în acestă funcție atât timp cât va dori conducerea partidului”, a precizat Andrei Dolineaschi.  

Deputatul PSD a afirmat că va continua să susțină proiectele județului Botoșani în calitate de parlamentar și că va fi deschis pentru colaborarea cu toți primarii din județ, la fel cum a făcut-o și până în prezent. "Cred că pot să îmi ajut județul la fel de bine chiar dacă nu voi mai conduce organizația politică. Acest Guvern a fost alături de botoșăneni și cred că vom putea găsi întodeauna un sprijin la domnul prim-ministru Victor Ponta și la ceilalți miniștri ai Cabinetului", a adăugat liderul PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel