Andreea Sava, despre fructul favorit: Am mâncat camioane până acum
Jurnalista Antena 3, Andreea Sava, a vorbit pe blogul său personal despre fructele care sunt adevărate minuni pentru sănătate, dar și pentru o siluetă de vis. Andreea se declară o fană a bananelor și mărturisește că fără exagerare, a mâncat camioane de banane până acum
De asemenea, Andreea Sava a postat pe blogul său care sunt cele 10 benificii ale bananelor.
1. Reglează nivelul glicemiei. Și asta le face foarte bune în cura de slăbire fiindcă vă ajută să nu mai poftiți după dulce. Dacă reușiți să reduceți cantitatea de dulciuri pe care o mâncați, deja jumătate de problemă este rezolvată cu dieta. Plus că asta le face foarte bune și pentru diabetici.
2. Îmbunătățesc digestia și protejează stomacul. Pe de o parte, fiindcă sunt o importantă sursă de fibre care reglează funcționarea colonului, previn balonarea, constipația și reglează microflora intestinală, deci ajută în tratarea diareei. Practic, au efecte benefice asupra întregului sistem digestiv.
3. Sunt foarte sățioase. Ceea ce, iar, ajută mult în cura de slăbire fiindcă te fac să mănânci mai puțin, din moment ce induc o senzație de sațietate de durată.
4. Multiple beneficii asupra sistemului cardiovascular. Și asta datorită conținutului mare de potasiu. Medicii vorbesc despre faptul că au un rol important în menținerea presiunii sangvine și a activității cardiace în parametrii optimi și despre proprietăți anti-hipertensive și anti-aterosclerotice. Cu alte cuvinte, reduc tensiunea prea mare şi ajută la menţinerea elasticităţii vaselor de sânge. În plus, bananele conţin steroli care reduc absorbţia de lipide nesănătoase ceea ce influenţează în bine nivelul colesterolului.
5. Bune antidepresive. Datorită conţinutului de tripofan, aminoacidul responsabil de nivelul de serotonină din organism, adică acel “hormon al fericirii” despre care sunt sigură că aţi mai auzit.
6. Încetinesc procesul de îmbătrânire. Fiindcă sunt foarte bogate în antioxidanţi, îmbătrânirea fiind rezultatul proceselor de oxidare din organism. Şi, ca o consecinţă firească, pielea va fi mai elastică şi mai luminoasă.
7. Contracarează efectele nocive ale consumului excesiv de sare. Plus că reprezintă soluţia atunci când simţiţi poftă acută şi repetată pentru alimente sărate. Fiecare poftă indică, de fapt, o carenţă în organism. Iar soluţia este să-i daţi nutrientul de care are nevoie, nu ce aveţi senzaţia că vă cere organismul.
8. Întăresc sistemul osos. Pentru că au și o cantitate importantă de calciu.
9. Ajută în cazul mahmurelii, a crampelor musculare, a febrei musculare și a grețurilor de gravidă.
10. Importantă sursă de energie. Ceea ce le face ideale ca mâncare înainte de antrenament sau de o activitate intensă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News