Data actualizării:
Data publicării:

Andreea Paul, ADEVĂRUL despre postarea cu ziua nașterii- Interviu EXCLUSIV

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Prim-vicepreședinta PNL, Andreea Paul, care inițial s-a poziționat ca expertă în economie, recent a putut fi remarcată prin lupta politică pentru teme feministe. Mai mult, politiciana a intrat și într-o controversă despre ziua în care a născut, după ce a scris că a fost într-o zi de sâmbătă, apoi a revenit și a scris că a născut luni. 

Andreea Paul a vorbit pentru dcnews.ro despre toate aceste controverse din spațiul politic, dar și despre asocierea cu politiciene din alte partide pentru cauze feministe. 

În cariera dumneavoastră politică, v-ați poziționat ca expertă în economie. Recent, v-ați remarcat prin temele feministe pe care le-ați abordat. Atenția acordată temelor pentru egalitatea de gen este o repoziționare a dumneavoastră pe scena politică? 

Pentru că realitățile reprezentării feminine în spatiul public românesc, adică a peste jumatăte din populația țării și a peste 55% dintre absolvenții de studii superioare, sunt devastatoare:

- doar 3% femei primar - echivalentul eroarilor statistice maxime admise în sondaje,
- doar 11% parlamentare - jumătatea mediei mondiale și o treime din cea europeană, și
- doar o cincime doamne în echipele guvernamentale și prezidențiale.

Controversata zi în care a născut Andreea Paul. Cum trebuie interpretată

Ați spus inițial că ați născut sâmbătă, pentru a nu pierde o zi de muncă. Miercuri, ați rectificat, spunând că ați născut într-o luni. Cum putem să interpretăm postarea dumneavoastră despre ziua în care ați născut?

Andreea Paul: Că am născut într-o zi de luni, e ușor de verificat. Până vineri am lucrat, tot ușor de verificat. Sănătatea mi-a permis, am putut și am vrut să lucrez. În weekend am mers la spital, așa cum am decis cu echipa medicală. Acesta este adevărul. Păcat că nu se știe că multe femei din România, din politică, afaceri, sport sau alte domenii își programează nașterea. 

Adevărul pentru mine este important și vreau să râmân cu conștiința curată. Când am scris prima postare, intenția mea a fost să sugerez că o femeie caută și e capabila să găsească soluții pentru a-și armoniza viața de familie cu profesia, cariera, ca e capabilă și are forta sa creeze o simetrie. Regret că am reușit mai degrabă să creez o dezbatere despre când am născut, mai mult decat despre problema de fond pe care o ridicam, capacitatea femeii de a se dărui familiei și societății. Vina îmi apartine. Repet. Mie mi s-au reproșat două lucruri - "recenta" preocupare "de fațadă" pentru drepturile femeilor. Cred că v-ați convins pe deplin că nu este așa. Apoi, mi s-a reproșat că nu am spus adevărul când am vorbit despre sacrificii și eforturi. Ceea ce este fals. Am muncit și am născut, așa cum fac multe alte femei despre care se vorbește mult prea puțin.
 
Sper să reușesc să pun totuși în dezbatere esența problemei. Acum e momentul să ne concentrăm pe găsirea unor soluții pragmatice pentru creșterea implicării femeilor în viața publica. Nu cu superficialitate, ci cu profesionalism. 
 
Asociere cu două politiciene din alte partide

Pentru o cauză feministă, v-ați asociat, recent, cu două politiciene, una din ALDE, cealaltă din Grupul Național Democrat. Care au fost reacțiile din PNL cu privire la asocierea cu două politiciene din alte partide?

Andreea Paul: Dacă e o cauza corectă, atunci e importantă cauza. Doar solidaritatea dintre femei, pe de o parte, dintre femei și bărbați, pe de alta parte, poate produce o schimbare reală. Vanitățile, de tipul apartenența la un grup politic, merită să fie lăsate la o parte dacă putem promova o politică onestă și eficientă pentru comunitate, prin selecția și susținerea implicării femeii în viata comunității. Cred că implicarea femeilor în viata societății e un demers extrem de necesar. Nu ține nici de stânga, nici de drepta, ține de noi toți, ține de drepturile omului. Cred că e nevoie de cât mai mulți activiști politici, din toate partidele, să se mobilizeze, femei și bărbați, deopotriva, care înțeleg că întreaga națiune va fi mai câștigată. Ele trebuie încurajate inclusiv prin strategii publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel