Data publicării:
Andreea Marin a CĂZUT în DIRECT. "Îmi pică sufletul. Trei secunde de GROAZĂ"
Cum a căzut Andreea Marin, în direct, în văzul tuturor.
Teo Trandafir a provocat-o pe Andreea Marin și a pus-o să povestească despre un moment penibil care a devenit amuzant cu anii. "Zâna surprizelor" a povestit cum a alunecat și a căzut, în văzul tuturor, în direct.
"Am simțit așa cum îmi pică sufletul. E o poveste pe care mulți și-o amintesc, era o emisiune de 1 aprilie, așa s-a nimerit, studio nou, frumos, strălucitor, neatins de pașii omului și o scară uriașă pe care eu coboram uneori la începutul emisiunii. O scară lucioasă, nou-nouță, spiralată. Pe tocuri, cu rochie lungă... ideea era că mâna curentă era solidă, scara la fel de solidă, dar alunecoasă.
Am pășit, am mers doi, trei pași, pe aplauzele oamenilor, erau 250 de oameni în sală, și după câțiva pași m-am dus din capul scării până în jos, am alunecat... Ce a fost foarte interesant, și nu regret, a fost că acele câteva clipe, câteva secunde a durat, nu mai mult, dar mi s-au părut o veșnicie. Nu știu câte idei îți pot trece prin minte în doar trei secunde de groază. Când am ajuns la bază m-am ridicat imediat, am avut puterea, adrenalina și ce am văzut a fost suflul publicului, care în loc să izbucnească în râs, oamenii au făcut, la unison, gestul acela de ajutor, să se ridice și să mă ajute, să mă prindă. M-am ridicat și am spus: Aceasta este prima păcăleală a serii! Și toată lumea a început să aplaude și să râdă și s-a dezamorsat acel moment interesant", a povestit Andreea Marin, într-un interviu în emisiunea "Teo Show".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News