Andreea Cosma- Mircea Negulescu. Cozmin Gușă: Avem o bubă
Consultantul politic Cozmin Gușă a vorbit la Realitatea TV despre vinovaţii din sistem, care se consideră victime, dar şi despre excesele instituţiilor statului.
"Avem instituţii care au pe frontispiciu un scop nobil, dar au fel de fel de excese în sistem", crede Cozmin Guşă.
Acesta a continuat: ”Toată această forţare de evenimente care vor curge în cascadă în România se suprapune cu toată această luptă internă a unor vionovaţi majoritari, care pozează în victime împotriva unor instituţii ale statului, care au făcut excese, într-adevăr, şi care nu doresc să-şi rezolve problema exceselor care a aparţinut unor persoane. Bunăoară, cum e domnul ăla Portocală, nu ştiu cum îl cheamă exact, despre care o doamnă cu buze groase de la Ploieşti ne tot povesteşte cât de tare l-a îndrăgostit, de n-a mai putut să-şi exercite funcţia de procuror. E o anomalie în sistem, dar faptul că sistemul DNA, sistemul de justiţie nu reacţionează în faţa unor asemenea exemple ne arată că avem o bubă şi în partea cealaltă. Pe de o parte, avem vinovaţii care se victimizează, care reprezintă majoritatea parlamentară, deci vocea poporului legitimă, au câştigat alegerile, de cealaltă parte avem instituţii care au pe frontispiciu un scop nobil, dar au fel de fel de excese în sistem, cu oameni care instrumentează aceste excese şi care nu doresc să se cureţe".
Consultantul politic a avertizat că luptele vor fi şi fraticide, observând şi perplexitatea preşedintelui Iohannis.
"În România domină negura în aceste vremuri în care ar trebui să acţionăm geopolitic. Observăm şi o perplexitate de la distanţă la nivelul preşedinţiei, a domnului Iohannis, sau poate nu e perplexitate, poate e un fel de aşteptare până pricepe bine ce ar trebui să facă, pentru că de făcut trebuie să facă. Ghinionul nostru este că în condiţii de schimbare de ordine mondială cu un punct extrem de fierbine în zona noastră, am putea să acţionăm, uite că nu acţionăm deloc. Luptele vor fi şi fraticide, observăm lupte nu doar în interiorul majorităţii parlamentare, ci şi în interiorul forţelor care compun majoritatea parlamentară sau a sateliţilor instituţionali. De la Curtea Constituţională până la alte instituţii care sunt câştigate uşor-uşor de partea acestui populism care vrea să ne arate astăzi că vinovaţii sunt victime", a spus Cozmin Guşă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News