Urmărește emisiunea live
Andrea Riseborough rămâne cu nominalizarea la Oscar, în ciuda „îngrijorărilor” Academiei
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Fotografie creată de RODNAE Productions, de la Pexels
Fotografie creată de RODNAE Productions, de la Pexels
Organizatorii galei Oscar din 2023 nu vor anula nominalizarea primită de Andrea Riseborough la categoria "cea mai bună actriţă în rol principal", în pofida unei campanii de promovare ieşită din tipare care a propulsat-o pe protagonista filmului "To Leslie" în cursa pentru câştigarea acestui premiu, a anunţat marţi Academia de film americană (AMPAS), informează AFP.  

Nominalizarea actriţei din Marea Britanie, care a depăşit pe ultima sută de metri alte staruri ale cinematografiei, precum Viola Davis, a luat prin surprindere industria de la Hollywood şi a stârnit o polemică.

Lungmetrajul "To Leslie", în care Andrea Riseborough interpretează o mamă alcoolică plină de remuşcări după ce şi-a cheltuit averea câştigată la loto, nu a strălucit deloc în box-office.

Cu încasări de abia 27.000 de dolari, filmul aproape că nu a avut spectatori la proiecţiile sale din cinematografe. Iar echipa sa de producţie nu s-a implicat deloc într-o costisitoare campanie de marketing, un element de obicei vital pentru filmele care speră să fie nominalizate la premiile Oscar.

În schimb, Andrea Riseborough a beneficiat de un lobby insistent din partea unor staruri ale industriei cinematografice, precum Gwyneth Paltrow şi Edward Norton, care i-au lăudat interpretarea pe reţelele de socializare.

Campanie eficientă sau înşelătorie? După realizarea unei anchete, AMPAS a împăcat ambele tabere.

"Activitatea în cauză nu a atins un nivel care să necesite anularea nominalizării filmului", a anunţat instituţia care decernează premiile Oscar, marţi, într-un comunicat.

"Totuşi, am descoperit tactici de campanie pe reţelele de socializare (...) care au suscitat îngrijorări. Aceste tactici sunt abordate direct în discuţiile purtate cu părţile implicate", a explicat AMPAS.

Premiile Oscar sunt atribuite de cei aproximativ 9.500 de membri ai Academiei de film americane, împărţiţi în 17 ramuri ale industriei cinematografice.

Ramura actorilor cuprinde circa 1.300 de membri cu drept de vot. Un candidat are nevoie de puţin peste 200 de voturi pentru ca numele lui să intre în cursa nominalizărilor.

Exact aceşti membri au fost vizaţi de e-mailuri şi mesaje pe reţelele de socializare în favoarea actriţei Andrea Riseborough.

De exemplu, un mesaj distribuit pe Instagram propunea susţinerea actriţei din filmul "To Leslie", întrucât actriţele americane Danielle Deadwyler şi Viola Davis "vor fi nominalizate oricum" pentru interpretările lor din filmele "Till", respectiv "The Woman King".

Însă niciuna dintre cele două vedete nu a fost în cele din urmă nominalizată la Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, o categorie care nu include nicio nominalizată afro-americană în acest an. Acesta este şi motivul care a realimentat polemica despre lipsa de diversitate a premiilor, recurentă începând din 2015, anul în care a apărut hashtagul #OscarsSoWhite (#OscaruriAtâtDeAlbe).

Potrivit AMPAS, "elemente de reglementare urmează să fie clarificate pentru a contribui la crearea unui cadru mai bun pentru susţinerea unei campanii respectuoase, incluzive şi imparţiale".

Însă nicio modificare nu este deocamdată prevăzută înaintea următoarei ceremonii de decernare a premiilor Oscar, care va avea loc la Los Angeles pe 12 martie, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel