Andra Măruță a recunoscut câte kilograme are: „Mă lupt cu acest lucru”
Andra și-a deschis sufletul în fața fanilor ei și a vorbit despre o problemă pe care o înfruntăm mulți dintre noi: kilogramele în plus acumulate în timpul pandemiei.
„Viața mea acum e despre mâncare.”
„În pandemie mi-am descoperit o latură de bucătar-șef. Fac dulciuri, gogoși, plăcinte, sarmale. Am pus cam 10 kilograme în pandemie, am ajuns la 70. Am dat șase jos, mai am vreo patru, dar ce să zic, încă mănânc, îmi place mâncarea.”
„Mai mănânc o înghețată, mai… Eu sunt pofticioasă și, cumva, fericirea înseamnă și mâncare pentru mine. Dar eu mă lupt cu acest lucru și să rezist tentațiilor de acasă, pentru că, după cum știți, copiii mai vor paste, pizza… De trei ori pe săptămână facem sport. Ieri am făcut 900 de sărituri”
„Dușmanul meu în relația mea cu Cătălin este telefonul lui. Mie mi se pare că numai ajung la Cătălin din cauza telefonului. Înțeleg, e meseria lui, dar… dacă e să-i reproșez ceva, este legat de telefonul ăsta.”
„Nu sunt o persoană geloasă, nu sunt o persoană care să reproșeze chestii, n-am fost niciodată, dar dacă stă în casă (n.r. pe telefon)… Dacă el e tot timpul pe telefon, pierde niște lucruri.”
„Îi zic: «Nu mai sta! Ok, rezolvă, dar…» (…) Vreau să fie al meu fără telefon. Mi se pare în același timp nedrept să-i reproșez asta, dar…” a declarat Andra Măruță, potrivit WOWbiz.
Andra Măruță a dezvăluit eforturile din spatele meseriei
Cântăreața a spus că tot ce face, face din plăcere și că se bucură de o echipă care o ajută foarte mult iar dacă simte că nu mai poate ia o pauză.
„Eu chiar mă bucur de o echipă care mă ajută. Tot ce fac este din plăcere și la un moment dat dacă nu mai pot mă opresc, fac o pauză. Am mai făcut o pauză, însemnând că dacă melodia era la radio și era foarte difuzată și oamenii încă cereau cântecul acela, eu nu mai lansam alt cântec. Trebuie să ai o strategie ca artist", a declarat Andra Măruță.
Artista a mai spus că este o meserie care necesită foarte mult timp și se bucură că are o echipă în spate care se ocupă și se gândesc la ce ar trebui să facă pe viitor.
„Este o meserie pe care o fac 24/24, eu acum chiar mă bucur de o super echipă care mă ajută, și oamenii aștia se ocupă și ne gândim ce ar trebui să facem pe viitor, ce melodii, căutam oamenii cu care să colaborăm", a mai spus cântăreața.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News