Anda Adam, dezvăluiri inedite la “40 de întrebări cu Denise Rifai”: Pe lună, pentru pantofi cheltuiesc peste 10.000 de euro
Anda Adam, celebra solistă de muzică pop, dance și R&B din România, a fost invitată ediției de aseară a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a făcut dezvăluiri despre parcursul impresionant al carierei sale și a împărtășit publicului și aspecte importante legate de viața sa personală.
Anda Adam a povestit că debutul sau pe scenă nu a fost unul ușor, oferind detalii despre sacrificiile făcute până acum pentru muzică.
“Întotdeauna, în toate conjuncturile în care am fost pusă a existat respect față de oamenii cu care am lucrat (…) Eu nu am făcut altceva decât să fiu foarte naturală, să știu exact ce vreau, să-mi doresc foarte tare să cânt, să-mi spun punctul de vedere, atunci când a trebuit, să trântesc o ușa când era cazul. Cred că puterea și tăria mea de caracter au făcut din Anda Adam un artist pasionat de ceea ce iubește, fără compromisuri!”, a dezvăluit artista în cadrul ediției de aseară “40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Dincolo de hiturile cu care și-a încântat fanii, Anda Adam a reușit să se reinventeze întotdeauna și, nu o dată, aceasta a atras atenția fanilor săi și prin ținutele inedite pe care le-a abordat în spațiul public. Iată cât investește, din punct de vedere stilistic, celebra artistă.
“Cele mai mari obsesii ale mele sunt pentru mașini și pantofi. La colecția mea, care depășește peste 500 de perechi de pantofi, automat trebuie să ai și niște ținute corespunzătoare. Am investit foarte mulți bani în pantofi, poșete... (…) Banii câștigați de mine, prin muzica mea, i-am reinvestit în branduri multe și în foarte multe lucruri de calitate, la modă. Pe lună, pentru pantofi cheltuiesc peste 10.000 euro, uneori; (…) oricum trebuie să îmi schimb casa pentru că nu mai am loc să-mi pun toate lucrurile și accesoriile pe care le am”, a concluzionat vedeta.
Anda Adam a colaborat de-a lungul timpului cu cei mai mari producători muzicali din România, a avut succes răsunător cu nenumărate piese însă puțini dintre fanii îndrăgitei artiste știu că vedeta a fost pasionată de fotbal, era o fetiță foarte <băiețoasă> care escalada garduri și <bătea mingea> cu băieții, dându-i emoții mamei sale. Acum, din postura de mama, Anda a impresionat atunci când a mărturisit, în fața publicului, cum este Evelin, fetiță ei de șapte ani.
“Fetiță mea îmi face zile fripte, da! Și o ador că mi face chestia asta, jur! Mi-am dorit copilul asta exact așa cum este el. Mi-am dorit un copil, care să-mi facă zile fripte, pentru că doar așa <poți să înțelegi> că ai un copil. (…) Pentru că este foarte wild și foarte natural, și vreau să o las așa, să nu o inhib; îi spunem <Mowgli>””, a dezvăluit Anda Adam.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News