"Decizia mea nu înseamnă că au fost comise infracțiuni sau că sunt necesare puneri sub acuzare", a subliniat numărul doi din Departamentul Justiției, Rod Rosenstein, într-un comunicat pentru a anunța numirea lui Robert Mueller, 72 de ani, în această funcție.
"Ținând cont de circumstanțele actuale deosebite, am considerat că interesul public cere plasarea acestei anchete sub autoritatea unei persoane care exercită un grad de independență față de ierarhia actuală", a adăugat el.
Acest anunț a fost făcut la opt zile după demiterea surprinzătoare de către Donald Trump a directorului FBI James Comey și într-un moment în care președintele american este acuzat că a încercat să obstrucționeze această anchetă.
După demiterea lui James Comey, opoziția democrată a cerut numirea unui procuror special, mai independent de putere, pentru a supraveghea ancheta în curs a FBI.
Un procuror special are autoritatea să își desfășoare propria anchetă mai independent de ierarhia Departamentului Justiției. El nu are obligația de a-l informa pe procurorul general al SUA ori pe adjuncții acestuia despre ancheta sa. În plus, el este autorizat să lanseze puneri sub acuzare dacă este necesar.
Inițial, Donald Trump și-a justificat demiterea lui James Comey prin modul în care acesta a gestionat afacerea e-mailurilor lui Hillary Clinton înainte de a admite că se gândise de mult timp să se debaraseze de șeful poliției federale, al cărui mandat expira în 2023.
Marți seară, dezvăluiri în presa americană au zguduit Casa Albă, afirmând că președintele american i-a cerut în februarie lui James Comey să claseze ancheta asupra lui Michael Flynn, efemerul său consilier pe probleme de securitate națională acuzat de contacte suspecte cu Rusia. James Comey ar fi consemnat această tentativă de a înăbuși ancheta într-o serie de note la care s-au referit mai multe media americane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024