Data publicării:
Anchetă la Spitalul Universitar, după un video viral pe internet
Conducerea Spitalului Universitar din Capitală a demarat o anchetă internă după ce un bărbat a fost filmat întins pe holul unităţii medicale, fără a primi ajutor.
Din imaginile postate pe internet reiese că un bărbat căzut în faţa unui lift din Spitalul Universitar a fost ignorat minute în şir de către personalul medical. Un vizitator a filmat scena şi a cerut ajutor unui cadru medical, care însă nu a intervenit.
"Pacientul este internat în spital fiind supus mai multor investigaţii medicale pentru alegerea celui mai bune conduite terapeutice. (...) Vom analiza condiţiile în care firma de paza şi-a respectat obligaţiile contractuale privind accesul vizitatorilor în spital, măsurile putând merge până la reziliererea contractului. Angajaţii spitalului, implicaţi în incident, vor fi convocaţi la Comisia de Disciplină pentru nerespectarea Regulamentului de Ordine Interioară privind raportarea şi comunicarea evenimentelor deosebite care au loc în timpul serviciului", transmit reprezentanţii spitalului printr-un comunicat de presă.
Incidentul s-ar fi petrecut pe data de 10 aprilie, în jurul orei 17:30.
"Identificarea persoanei care apare în înregistrări a fost îngreunată de faptul că acesta nu a putut fi recunoscută de personalul Unităţii de Primiri Urgenţe şi nici regăsită în baza de date a spitalului, acesta intrând în spital ca şi vizitator. Este regretabil faptul că persoana în cauză nu s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, alegând împreună cu aparţinătorii domniei sale să solicite consult medical direct pe una din secţiile spitalului", se transmite în comunicat.
Reprezentanţii Spitalului spun că nu a fost depusă, la registratură, nicio plângere sau sesizare referitoare la acest incident.
Acestea sunt imaginile surprinse în care un bărbat zace neajutorat pe holul spitalului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News