Data actualizării:
Data publicării:

Anchetă la IPJ Cluj. Polițist acuzat că a lovit cu o rozetă de metal un alt bărbat. Precizări despre presupusa rudenie dintre șeful IPJ Cluj și acuzat

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un polițist de la Serviciul de Investigații Criminale , aflat în timpul liber, este acuzat că a lovit un alt bărbat cu un box metalic folosit de interlopi, în timpul unei altercații de pe raza localității Mărișel, din județul Cluj. Reprezentanții Poliției au venit cu precizări.

'În urma unui incident produs pe raza localității Mărișel, în care ar fi fost implicat și un coleg de-al nostru, conducerea IPJ Cluj a dispus efectuarea unor verificări pentru clarificarea tuturor aspectelor și luarea măsurilor care se impun. Conform primelor date, într-un local public din apropierea pârtiei de ski a avut loc o altercație între mai mult persoane.'

'În urma acesteia, un polițist aflat în timpul liber, precum și alte persoane ar fi suferit leziuni. Polițistul implicat a depus plângere', au precizat reprezentații IPJ Cluj. De asemenea, aceștia au menționat că polițistul are nevoie de 3,4 zile de îngrijiri medicale din cauza leziunilor suferite, potrivit certificatului medico-legal. Presupusa victimă a acestuia nu a făcut încă plângere, el fiind internat de duminică și operat în decursul zilei de miercuri. Potrivit unor surse, pe fir va intra și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, care se va autosesiza din oficiu.

Potrivit unor speculații apărute în spațiul public despre un eventual grad de rudenie între șeful IPJ Cluj și polițistul acuzat, reprezentanții Poliției Cluj au specificat că 'nu există relație de rudenie'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel