Aceste verificări se vor concentra în special pe rolul crucial jucat de directorul FBI, James Comey, care, rând pe rând, a fost ținta unor vii critici atât din partea republicanilor, cât și a democraților, pentru anunțurile sale referitoare la Hillary Clinton, scrie Agerpres.
La începutul lui iulie, într-o conferință de presă surpriză, Comey a recomandat ca ex-secretarul de stat american să nu fie urmărită în dosarul e-mailurilor trimise printr-un server privat, apreciind că doamna Clinton a dat dovadă de o "neglijență extremă".
Într-o scrisoare către Congres, pe 28 octombrie, James Comey a provocat o nouă undă de șoc relansând afacerea e-mailurilor fostei Prime Doamne.
În final, cu 48 de ore înaintea scrutinului prezidențial, FBI a menținut recomandarea inițială ca H.Clinton să nu fie urmărită.
Dincolo de Comey, verificările vor viza și serviciile de poliție și judiciare, acuzate de a fi dezvăluit informații confidențiale, în special în beneficiul echipei de campanie a lui Hillary Clinton.
De asemenea vor fi examinate circumstanțele publicării de către poliția federală a unui vechi raport de anchetă asupra unei amnistii foarte controversate acordate de fostul președinte american Bill Clinton trader-ului Marc Rich.
Biroul de inspecție al ministerului de Justiție este un organ independent, condus de un inspector general numit de președintele Statelor Unite, și are ca scop anchetarea eficacității instituțiilor din domeniul justiției, urmărind eventualele abuzuri și violări ale cadrului legal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”