Data actualizării:
Data publicării:

Anchetă Caracal. Avocatul Tonel Pop, interzis. ”Am fost amenințat că voi fi schimbat”

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, susține că ar putea fi eliminat după ce ar fi făcut o poză și i s-ar fi interzis să participe la cercetările efectuate pe proprietatea lui Gheorghe Dincă. 

”L-am întrebat pe șeful criminaliștilor, cel care comandă operațiunile de la fața locului, dacă se poate face o poză. Mie, pentru că eram îmbrăcat într-un combinezon, iar dânșii mi-au făcut o poză. După asta procurorul a spus să fiu scos de acolo ca să nu mai văd eu ce e pe acolo. După ce mi-au făcut poza mi-au spus că e o problemă că așa a zis procurorul, să fiu dat afară. Nu avea nicio importanță poza. Au legat această chestie pentru a crea o diversiune. Pe mine m-au amenințat că dacă cumva vorbesc cu presa sau fac cum au făcut ceilalți avocați o să am aceeași soartă. Deocamdată nu au cum să mă elimine pentru că poza mi-au făcut-o ei, mie. Poza este în afara spațiului de cercetare. E machiavelic. Mi-au spus că dacă voi face ca ceilalți avocați și dacă voi avea aceeași atitudine mă vor elimina și voi avea probleme”, a precizat avocatul Tonel Pop în direct la România TV. 

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, este cel de-al treilea avocat care participă la investigațiile anchetatorilor de la casa lui Gheorghe Dincă și din împrejurimi. Astăzi se împlinesc 14 zile de la dispariţia Alexandrei Măceşanu. De la dispariţia Luizei Melencu sunt aproape 4 luni! 

Vezi și: Tragedie Caracal. Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, acuzaţii grave: Mi se interzice să particip la cercetări

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel