Fostul director editorial al postului Giga TV, patronat de Gheorghe Ștefan (Pinalti), Anca Florea a devenit, de la începutul lunii iunie, șef al serviciului comunicare în cadrul Societății Române de Radiodifuziune (SRR).
”Am renunțat la funcția de director editorial al postului Giga TV, dar fac în continuare emisiunea În mintea cuvintelor”, a declarat pentru paginademedia.ro, Anca Florea.
Noul șef al comunicării al SRR nu este la primul contact cu instituția publică: ”Am lucrat în acest radio din studenție și am făcut de toate. Mi-am dorit să fac ceva aici, dar să rămân și cu partea de televiziune”, a mai spus Anca Florea.
Ea a lucrat la radioul public în perioada 1990 – 1996, unde a făcut, pe rând, matinale de weekend, emisiuni de sinteză politică și de revista presei, iar în mandatele lui Andrei Dimitriu și a lui Dragoș Șeuleanu a fost membru în Consiliul de Administrație în Societatea Română de Radiodifuziune.
La mijlocul anilor 90 a devenit director de comunicare în cadrul grupului Tofan, iar apoi purtător de cuvânt al ministrului culturii Răzvan Theodorescu.
În cadrul televiziunii, Anca Florea a lucrat la Antena 1, unde a făcut 100 de grade Celsius, dar și la Antena 3, unde a realizat VD TV și revista presei în perioada 2009 – 2010.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați