Data publicării:

Anca Dragu: Nu sunt tensiuni în interiorul alianței USR PLUS

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Senatului, Anca Dragu, susține că nu există tensiuni în interiorul alianței USR PLUS, după ce a apărut informația că Dacian Cioloș ar pregăti ruperea de USR.

"Nu există tensiuni în interiorul alianței USR PLUS, asta pot să vă spun cu fermitate. Nu avem tensiuni. De asemenea, nu este rolul meu să fac analize și speculații, asta este rolul analiștilor politici. Eu sunt om politic. Noi trebuie să venim cu declarații privind poziția partidului și pe astea le-am tot auzit. Am auzit poziția partidului, a alianței USR PLUS, cum că vrem să fim respectați. Nu ne-am simțit respectați. Nu este normal să se încalce atât de grav regulile Coaliției de guvernare.", a declarat Anca Dragu la RealitateaPlus.

Comentariul acesteia vine după ce au apărut informații pe surse, potrivit cărora Dacian Cioloș pregătește ruperea de USR. El ar fi spus că trebuie să iasă de la guvernare, pentru că demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este un atac la partidul său. Cioloș negociase această poziție, inclusiv în alianța USR-PLUS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel