Data publicării:
Analiza momentului. Cristian Diaconescu: Aşteptări uriaşe!
Cristian Diaconescu, analiza momentului într-un interviu acordat DEFENSE ROMÂNIA.
Cristian Diaconescu a amintit într-un interviu, acordat în exclusivitate pentru DEFENSE ROMÂNIA, că în momentul în care s-a anunțat posibilitatea unei întâlniri între Donald Trump și Kim Jong-Un au existat o serie de rezerve și o teamă de legitimare a liderului de la Phenian.
„Când s-a anunțat posibilitatea unei astfel de întâlniri au existat o serie de rezerve, mai ales pornind de la faptul că liderul nord-coreean, posesor de armă nucleară, după amenințări repetate în legătură cu dezvoltarea programului nuclear și folosirea rachetelor interbalistice a reușit totuși să-l aducă pe cel mai puternic lider al lumii la masa negocierii. S-a considerat atunci că folosirea forței pentru generarea unei negocieri, mai ales din partea unui sistem autoritar, nu este cea mai bună variantă.
Dar, ulterior, discuțiile cu președintele sud-coreean, cu partea americană, o serie de gesturi simbolice, acordul de demilitarizare parțial între Coreea de Nord și Coreea de Sud, eliberarea a trei deținuți cetățeni americani, precum și recenta distrugere a unui poligon de testare nucleară au îndreptat comunitatea internațională spre ideea că dacă o astfel de întâlnire ar produce rezultate concrete atunci utilitatea sa ar fi cât se poate de evidentă”, a declarat Cristian Diaconescu pentru DEFENSE ROMÂNIA.
Citeşte continuarea interviului aici.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News