Data publicării:

Ana-Maria Popescu, după ce a refuzat să-i strângă mâna lui Eduard Novak: Niciodată nu e prea târziu pentru a îndrepta lucrurile

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sport
WhatsApp
Ana-Maria Popescu, după ce a refuzat să-i strângă mâna lui Eduard Novak: Niciodată nu e prea târziu pentru a îndrepta lucrurile
Ana-Maria Popescu, după ce a refuzat să-i strângă mâna lui Eduard Novak: Niciodată nu e prea târziu pentru a îndrepta lucrurile

Sportiva Ana-Maria Popescu a transmis un mesaj, după ce a refuzat să-i strângă mâna lui Eduard Novak, ministrul Sportului.

Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului, explică incidentul cu Ana Maria Popescu şi spune că declaraţia sa iniţială nu a fost îndreptată împotriva sportivei, ci aceasta a fost interpretată. 

"Am mers cu mare emoție și bucurie să îi întâmpin astăzi pe sportivii noștri care au revenit de la Tokyo. M-am întristat însă că interpretarea dată de presă declarațiilor mele de acum câteva zile a umbrit bucuria pe care Ana Maria Popescu o merită pentru medalia obținută cu atâta muncă. Știu ce greu se câștigă o medalie, știu câtă muncă e în urmă, câți ani de sacrificii și renunțări. Ca ministru, dar și ca sportiv, îmi pare rău că un astfel de moment, care trebuia să fie unul de fericire, este întunecat de un scandal de presă. Nimic din cele declarate de mine nu a fost îndreptat împotriva Anei Maria Popescu, pentru care am toată aprecierea și admirația. Este o sportivă de mare valoare, iar medalia ei vine pe fondul multor ani de muncă, nu al celor șase luni de când sunt eu ministru. Răspunsul meu la o întrebare legată de buget a fost interpretat și comentat ca un atac la adresa Anei. Citiți, vă rog, postarea mea din momentul câștigării medaliei! Aceea este declarația mea despre ea. Mă doare să vad sportivii loviți. Cuvintele dor mai mult decât faptele. Titlurile din ziare, așa cum a afirmat și Ana, dor și mai mult", a scris Eduard Novak pe Facebook (citește AICI).

Ana-Maria Popescu își cere scuze față de gestul nepoliticos

Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, Ana-Maria Popescu i-a răspuns ministrului Eduard Novak:

„Apreciez mesajul domnului ministru Eduard Novak

Sunt de părere că niciodată nu este prea târziu pentru a îndrepta lucrurile. Drept urmare, consider că este de datoria mea să fac unele precizări. Asta nu înainte de a-mi cere scuze față de gestul nepoliticos de a nu răspunde strângerii de mână tuturor oficialilor prezenți.

Am urmărit articolele/părerile/comentariile din ultimele zile și le mulțumesc celor care au înțeles că mesajul meu nu a fost un atac la persoană, ci mai de grabă, strigătul unui om care a reușit indiferent de condiții, dar care își dorește ca cei mici să nu mai fie nevoiți să parcurgă aceleași etape... lipsuri materiale, competiții ratate din lipsa de fonduri, echipamente obosite de vreme și alte obstacole care îi împiedică încă "din fașă" să-și atingă adevăratul potențial.

Mesajul meu rămâne același. Dacă nu vom face echipă, nu vom mai exista pe harta sportului mondial! Dacă nu ne vom îngriji cum se cuvine de propria bucățică, nu vom reuși să fim mai buni! Dacă vom fi interesați de "capra vecinului", doar vom privi cu jind la cei care ajung în vârf! Și nu în ultimul rând, dacă nu vom avea curajul să visăm și îndrăzneala să acționăm, nu vom putea ști niciodată dacă am fi putut să realizăm ceea ce ne-am dorit!

Am spus-o în repetate rânduri... când dorința de performanță va fi mai mare decât orgoliile, sportul (și nu numai) va avea de câștigat! Și poate că acest episod este o lecție din care avem cu toții de învățat.

Și, DA, eu chiar îi doresc sportivului Eduard Novak să se întoarcă cu medalia de aur de la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020“, a scris Ana-Maria Brânză pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel