Data publicării:

Ana Maria Barnoschi era să dea foc platoului “Roata Norocului”! Ce s-a întâmplat la Kanal D

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Ana Maria Barnoschi
Ana Maria Barnoschi

Ana Maria Barnoschi, una dintre cele mai îndrăgite vedete TV, a acordat un interviu pentru DC News. Pe 1 martie 2022, Kanal D împlinește 15 ani și, cu acest prilej, prezentatoarea de televiziune ne-a spus care au fost cele mai importante momente petrecute acolo.

Alegeri prezidentiale 2024

Bună, Ana Maria Barnoschi! Să începem cu topul celor mai tari momente de la Kanal D. Să facem un top.

 

Au fost foarte multe momente tari, extrem de frumoase, la Kanal D! Cel puțin la “Roata Norocului”, în 11 ani, s-au derulat extrem de multe astfel de momente, de la personajele interpretate, la momentele extraordinare petrecute la filmări, cu echipa și invitații, la boacănele făcute, văzute și de dumneavoastră de atâtea ori… sunt multe momente excelente care m-au umplut de bucurie și sper că și pe dumneavoastră.

Așadar, care a fost cel mai amuzant moment din cariera ta de când ești la Kanal D? 

 

 

2. -imagine fara descriere- (captura-de-ecran-din-2022-02-23-la-13-45-18_83823500.jpg)

 

Așa cum spuneam, am avut parte de foarte multe momente amuzante, cred că în fiecare ediție “Roata Norocului”, dar îmi amintesc acum de unul mai recent... când, în joacă, așa cum se întâmplă, era să dau foc platoului “Roata Norocului”!  Trebuia să flambez un shot și am flambat toată tava.

Cea mai frumoasă amintire atunci când te gândești la acești 11 ani care au trecut de când ai venit la Kanal D?

 

Cred că cel mai frumos lucru este că am intrat în familia Kanal D, un loc minunat unde am petrecut atâția ani alături de această mare și frumoasă familie!

Cum ți-a schimbat viața venirea la Kanal D?

 

Aici am crescut, aici m-am maturizat, aici am învățat ce înseamnă televiziune… mi s-a schimbat viața din toate punctele de vedere, dar cel mai important este că mă simt sigură pe mine și iubesc ceea ce fac și atmosfera de la filmări. E atât de frumos să vii cu drag la muncă și să știi că te așteaptă aici niște oameni în care ai încredere și cu care ai o conexiune puternică. 



Care a fost cel mai greu moment de când ești la Kanal D?

 

 

Nu știu dacă a fost unul greu, nu-mi dau seama să fi fost unul așa… de reținut! Sigur, am avut situații, de-a lungul anilor, poate ușor anevoioase, însă niciun moment greu. Din fericire, noi chiar ne distrăm și ne simțim în elementul nostru la filmări. 

Toată România îți recunoaște râsul. Spune-ne, te rog, cât a cântărit râsul în cariera ta. 

Râsul în cariera mea a cântărit destul de mult pentru că fost factorul distinctiv, să spun așa, care m-a ajutat în momentul în care m-am prezentat la casting. Fete frumoase se mai prezentaseră, care arătau bine și vorbeau frumos, dar eu am avut ceva în plus, față de ele, și acesta a fost râsul meu! Experiențe neplăcute, în ceea ce privește râsul meu, n-am avut.

Ce îți place să faci când nu ești pe ecran?

 

În timpul liber mă odihnesc cât pot, îmi plac foarte mult vacanțele, ador să explorez, să văd locuri noi, să fac lucruri noi, îmi place să mă plimb prin parc, și îmi plac foarte mult plimbările în aer liber. Îmi place să mă plimb cu rolele, și îmi place căldură... adică îmi place să merg tot timpul în locuri unde este cald. În plus, îmi place să merg la cosmetică, îmi plac masajele, tratamentele de tot felul, îmi place să fiu “răsfățată” și îmi dedic astfel de momente de relaxare. 

Spune-ne, te rog, câtă muncă este în spatele a tot ceea ce faci la televizor. Că, așa, din fotoliul confortabil, oamenii pot consideră ca este foarte simplu ce faci.

 

Vă pot spune doar că, indiferent ceea ce se întâmplă în viața personală, acasă… indiferent de momentele grele, grave care se pot petrece, de fiecare dată când ajung pe platou, știu că am de muncă, de filmat, și nu pot lăsa lucrurile care mă afectează să îmi domine starea de spirit. Cumva, indiferent dacă ești dărâmat sau foarte obosit, sau mai știu eu ce evenimente s-au petrecut în viața ta, chestiile acestea nu se pot vedea în momentul în care se dă REC… Vă spun asta în ideea că poate părea simplu ceea ce facem noi la televizor. În plus este multă muncă pentru că o zi de filmare poate dura și undeva la 12 ore…

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel