Ana Birchall, reprezentanta României la Forumul Economic Mondial. Mesaj de la Dăncilă
Viceprim-ministrul Ana Birchall a participat, în perioada 22-25 ianuarie 2019, la Forumul Economic Mondial de la Davos, eveniment anual de înalt nivel care reunește lideri politici, diplomați, economiști, reprezentanți ai marilor companii internaționale.
În marja participării la lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos, viceprim-ministrul Ana Birchall a fost prezent, joi, 24 ianuarie 2019, la întâlnirea Femeilor Lideri Politici (Women Political Leaders – WPL) și la masa rotundă privind potențialul economiei digitale ca motor de dezvoltare pentru Europa Centrală și de Est.
În cadrul reuniunii privind accesul femeilor în funcții de conducere, viceprim-ministrul Ana Birchall a transmis aprecierile premierului Viorica Dăncilă pentru inițiativa WPL, care demonstrează încă o dată “rolul decisiv al femeilor de succes în construirea unei lumi mai bune, fără prejudecăți și discriminare”, și sincere felicitări tuturor reprezentanților pentru dedicația cu care luptă pentru mai multă corectitudine și tratament și oportunități egale. Totodată, a arătat că dezbaterile pe marginea informațiilor cuprinse în raportul referitor la indicele Reykjavik (Reykjavik Index for Leadership) ar putea conduce la noi idei și soluții pentru îmbunătățirea normelor și a practicilor în domeniu și pentru a crește ponderea femeilor aflate în poziții de conducere în viața publică, în politică sau în mediul de afaceri.
Oficialul român a mai declarat că egalitatea de gen este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene, iar asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați pe piața muncii reprezintă un obiectiv important al Președinției României la Consiliul UE. “O caracteristică esențială a tuturor democrațiilor stabile și transparente, egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați reprezintă un factor care încurajează dezvoltarea economică, promovează bunăstarea generală și conduce la o societate mai incluzivă și mai echitabilă atât pentru femei, cât și pentru bărbați”, a subliniat viceprim-ministrul Ana Birchall.
Lucrările în cadrul mesei rotunde privind beneficiile digitalizării pentru statele din sud-estul Europei au evidențiat importanța interconectivității, care aduce o contribuție însemnată la creșterea și dezvoltarea economică și prin care se poate ajunge la o mai bună integrare la nivel regional. “Guvernul Dăncilă acordă o importanță deosebită digitalizării și securității cibernetice, acestea fiind și două dintre dosarele cu greutate gestionate pe durata Președinției României la Consiliul UE, unde țara noastră își poate valorifica resursele și expertiza”, a arătat viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României. Vicepremierul Ana Birchall a susținut că, din întregul spectru de posibilități de realizare a convergenței economice reale, sectorul digital este de departe cel mai promițător și a adus în discuție proiectele de cooperare prezentate de România la Summitul Iniţiativa celor Trei Mări din luna septembrie 2018, trei dintre cele șase proiecte vizând domeniul digital.
Ana Birchall, alături de președintele Columbiei
Pe 23-24 ianuarie 2019, în marja Formului Economic Mondial de la Davos, viceprim-ministrul român a avut o serie de întrevederi bilaterale cu Ulrich Maurer, președintele Confederației Elvețiene, Iván Duque Márquez, președintele Columbiei, Marina Carobbio Guscetti, preşedinte al Consiliului Naţional elveţian, Mateusz Morawiecki, prim-ministrul Poloniei, Nguyen Xuan Phuc prim-ministrul Vietnamului, cu Tharman Shanmugaratnam, viceprim-ministrul Republicii Singapore, Ursula von der Leyen, ministrul Apărării din Germania, cu Taro Kono, ministrul afacerilor externe din Japonia, Jacek Czaputowicz, ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Miroslav Lajčák, ministrul afacerilor externe al Slovaciei, Tudor Ulianovschi, ministrul afacerilor externe şi integrării europene din Republica Moldova și Chrystia Freeland, ministrul afacerilor externe din Canada, cărora oficialul român le-a transmis mesajul doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă privind dezvoltarea, aprofundarea și consolidarea relațiilor bilaterale, în special pe dimensiunea economică.
De asemenea, Ana Birchall a mai avut întrevederi cu Secretarul General al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Angel Gurria, în cadrul căreia a fost reafirmată importanța pe care prim-ministrul Viorica Dăncilă și Guvernul României o acordă obiectivului de aderare a României la Organizație, precum și cu António Guterres, Secretarul General al ONU, căruia oficialul român i-a transmis salutul prim-ministrului Viorica Dăncilă, acesta apreciind implicarea României în activitățile ONU.
Vezi și: Ana Birchall, întâlniri la nivel înalt la Davos: Am discutat despre concluziile Forumului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News