Ana Birchall, întrevedere cu ambasadorul Japoniei. Discuțiile cheie
Vicepremierul Ana Birchall a avut o întâlnire oficială cu ambasadorul Japoniei în România, Hitoshi Noda.
Am avut o întâlnire de lucru astăzi cu domnul Hitoshi Noda, ambasadorul Japoniei în România, prilej cu care am apreciat caracterul profund și special al relațiilor româno-japoneze și am făcut o trecere în revistă a discuțiilor din cadrul întrevederii cu ministrul afacerilor externe din Japonia, domnul Taro Kono, în marja participării la lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos.
Am subliniat angajamentul prim-ministrului Viorica Dăncilă și al Guvernului României privind dezvoltarea, consolidarea și aprofundarea relației strategice cu Japonia, precum și în ce privește valorificarea potențialului dimensiunii economice a relației dintre România și Japonia, statul nipon fiind cel mai mare investitor asiatic din România.
Totodată, am reiterat și interesul pentru o cooperare mai strânsă în format multilateral, inclusiv în contextul candidaturii României pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
De asemenea, în contextul exercitării Președinției rotative a Consiliului UE de către țara noastră, am reafirmat intenția României de a contribui la promovarea și asumarea unui angajament constructiv și cuprinzător între UE și Japonia, salutând intrarea în vigoare, de la data de 1 februarie, a Acordului de Parteneriat Economic UE-Japonia, a afirmat Ana Birchall prin intermediul unui comunicat de presă.
Vezi și: Ana Birchall s-a întâlnit cu Ivanka Trump. Ce au discutat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News