Amnistie și grațiere. Rădulescu: Ce trebuie să mai conțină OUG
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, luni, că faptele de corupţie trebuie incluse în ordonanţa de urgenţă privind amnistia şi graţierea.
"Trebuia dată (amnistia şi graţierea - n.r.) anul acesta, pentru că este anul Centenarului şi am vorbit cu deputaţi străini, ieri am vorbit cu deputaţi italieni care au spus că în Italia s-a dat din cinci în cinci ani prin OUG, nu prin Parlament. În mod normal, dacă în toate ţările un act de clemenţă este dat prin bunătatea statului faţă de oamenii care au greşit şi recunosc sau faţă de cei care poate nu au greşit şi sunt nevinovaţi, eu cred că discutăm prea mult acest lucru, eu cred că acest lucru nu trebuie discutat, trebuie dat. Eu am spus că trebuia dat de mult, dar să vedem când se alege acest moment de către ministrul Justiţiei, de către Guvern", a spus Cătălin Rădulescu, la Parlament.
El a spus că ministrul Tudorel Toader trebuie să pună în practică acest lucru.
"La Consiliul Naţional i s-a cerut expres de către toată lumea ca să pună în practică şi să vină cu o OUG cât de urgent posibil. Votul a fost în Comitetul executiv săptămâna trecută, faptul că toată lumea a spus 'da', a fost un vot", a adăugat Rădulescu.
Cum ar trebui să arate un act normativ
Întrebat cum ar trebui să arate acest act normativ, Rădulescu a spus: "Eu cred că ordonanţa asta trebuie să amnistieze toate faptele, mai puţin faptele care ţin de chestiuni legate de violenţă, de proxenetism, de violuri, omoruri, tot ce este legat de integritatea persoanei, terorism. Faptele de corupţie să fie în ordonanţa de graţiere şi amnistie".
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că tema amnistiei şi graţierii trebuie abordată, pentru ca acest subiect să fie închis, întrucât PSD şi ALDE au şi obligaţia de a repara nedreptăţile. El le-a transmis duminică social-democraţilor să acţioneze ca oameni de stat: "Acţionaţi ca oameni de stat, hotărâţi-vă când şi dacă şi la un moment dat o să închidem subiectul ăsta pentru că ne-am plictisit".
Vezi și: Amnistie și grațiere. Manda, prima declarație după anunțul lui Dragnea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News