Amintiri de pe vremea bunicilor. Bulai, despre "Ceata" și șezătorile de odinioară: Oamenii ăia fără curent, fără tv, fără radio credeau că Ceaușescu e rege!

Tradițiile și obiceiurile au jucat întotdeauna un rol semnificativ în viața țăranului român, adăugând un farmec inedit culturii noastre. În inima satului se regăsesc obiceiuri unice, printre care și celebrele șezători. Aceste șezători, cunoscute și sub denumirile de "habă" sau "clacă" erau organizate în serile lungi de iarnă, cu excepția zilelor de marți și vineri, dedicate altor activități precum torsul, sau a duminicilor și sărbătorilor.

Șezătorile reprezentau întâlniri ale femeilor din sat, unde se desfășurau activități precum torsul lânii, cânepii sau inului, curățarea porumbului sau croșetatul. Cu toate acestea, atmosfera șezătorilor depășea cu mult muncile casnice. Fetele erau integrate în comunitatea de femei, în timp ce se cânta, se recitau balade, ghicitori sau zicale, iar jocurile colective aduceau o notă de veselie. Pe lângă activitățile specifice, șezătorile serveau și ca medii pentru luarea unor decizii importante în viața comunității. Femeile ajungeau adesea să hotărască cine se va căsători cu cine sau care cupluri se vor despărți.

Musafirii erau răsfățați cu preparate tradiționale precum sarmale, plăcinte sau gogoși și băuturi ca vin sau țuică fiartă. În schimb, gazda era răsplătită cu muncă sau bunuri materiale precum lemne de foc, făină, zahăr și multe altele. Aceste șezători reprezentau un moment important în viața comunității rurale românești, aducând împreună oamenii într-o atmosferă de bucurie, camaraderie și schimb de experiențe.

Sociologul Alfred Bulai s-a întors în timp și a făcut câteva observații legate de felul cum se distrează românii azi (de Halloween, de pildă) și de cum o făceau oamenii de la țară, în trecut. A amintit și despre ritualul călușarilor care se adunau în ceată, la vătaf, în perioada sărbătorilor de iarnă. De altfel, "Ceata" a fost proclamată de UNESCO drept capodoperă a patrimoniului oral şi imaterial al umanităţii.

Alfred Bulai: Era pe vremuri "Ceata", o chestie foarte interesantă, era de la Ignat până după Sf. Ion. Trăiau tinerii din sat în ceată, la vătaf acasă, era o chestie de ritual de trecere, foarte interesant, acolo stăteau toată perioada asta, munceau împreună, se distrau, cântau și făceau tot felul de urări la fetele din sat.

[...] Aveau și femeile șezători. Stăteau seara, lucrau și spuneau povești. Bunică-mea făcea chestia asta, era un fel de șefă acolo care le spunea snoave. Stăteau la taclale... erau alea tinere care doar ascultau, că acolo se vorbeau tot felul de lucuri despre bărbați, despre viață. Era o zonă 100% pentru femei, nu aveau ce căuta pe acolo bărbații.

Val Vâlcu: Era o emisiune "De 3 X femeie" prin anii '90, deci pe ideea asta...

Alfred Bulai: Noi am avut prima hidrocentrală la Bicaz, dar acolo în zonă la mine curentul electric s-a inventat mai târziu, adică prin anii '70. Deci îți dai seama că oamenii ăia n-aveau curent, televizor, radio, ziarele erau o glumă, nu ajungeau... ei acolo, în sat, credeau că Ceaușescu e rege. N-au înțeles exact, comunismul n-avea nicio treabă cu zona aia. Ca să-ți dai seama de mediul și de realitatea de atunci, interesante din punctul meu de vedere.

Val Vâlcu: Cum au trăit fără Halloween, fără Valentine's Day?

Alfred Bulai: Da... s-au descurcat cum au putut.

Interviul complet, aici:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News