Americanca Nicole Gibbs, operată de cancer: Am avut câteva momente de umilinţă
Tenismena Nicole Gibbs a trecut cu succes de operația de cancer
Jucătoarea americană de tenis Nicole Gibbs a fost operată cu succes de cancer, însă va trebui să stea departe de circuit o perioadă mai lungă decât a crezut inţial, a anunţat joi sportiva, citată de agenţia Reuters.
În vârstă de 26 ani, Nicole Gibbs, aflată pe locul 115 în clasamentul WTA, dezvăluise la jumătatea acestei luni că a fost diagnosticată cu cancer la glandele salivare şi nu va putea lua parte la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros.
"Veşti bune: operaţia a înlăturat cu succes cancerul! Marginile erau clare, iar în acest moment sunt liberă de cancer", a scris Gibbs pe reţelele de socializare
Americanca va fi nevoită să se hrănească cu ajutorul unui tub în perioada următoare, astfel că speranţele sale de a lua parte la turneul pe iarbă de la Wimbledon (1-14 iulie) sunt nule.
"Sunt, cu siguranţă, în afara calendarului meu iniţial, iar calificările pentru Wimbledon ies din discuţie. Am avut câteva momente de umilinţă în ultimele două săptămâni, care m-au făcut să realizez inutilitatea unui plan când vine vorba de o recuperare ca aceasta", a precizat jucătoarea.
Cea mai bună poziţie ocupată de Gibbs în clasamentul mondial datează din 2016, când a urcat pe locul 68. Reprezentanta Statelor Unite nu a câştigat niciun titlu WTA până acum, cele mai bune rezultate din carieră fiind calificarea în turul 3 la US Open 2014 şi la Openul Australiei 2017.
Citește și: Simona Halep a explicat cum a reușit să câștige în faţa lui Linette, la Roland Garros
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News