Data publicării:

Amenzi uriașe pentru crescătorii de pui, în plină criză alimentară. Ursu: 6% din cifra de afaceri! Pentru petrolişti şi cei din energie 3%

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

În plină criză alimentară globală, Consiliul Concurenței aplică amenzi uriașe în zona crescătorilor de pui din România. 

Uniunea Crescătorilor de Pasăre din România a sesizat,recent, faptul că, în urma unei investigaţii pe care Consiliul Concurenţei a încheiat-o acolo și care s-a soldat cu amenzi extrem de mari, ar urma o investigaţie şi în legătură cu carnea de pui din România. Este vorba despre emiterea unor broşuri care fac parte din Asociaţia Crescătorilor și care dădeau anumite date pe care Consiliul Concurenţei le-ar fi considerat că încalcă Legea concurenţei. 

"Pentru crescătorii de pui amenda a fost de 5% până 6% din cifra de afaceri, comparând numai cu ceea ce s-a întâmpla în cazul amenzilor pentru petrolişti şi pentru cei din domeniul energiei electrice unde s-a dat 2%-3%. Aici s-a mers la procentul ăsta mult mai mare. Şi, mai mult de atât, unora dintre ei li s-a aplicat pe cifra de afacere a grupului, chiar dacă ei aveau pondere 4% producţie de ouă şi în rest făceau carne de porc, tot felul de alte lucruri. Au fost amendați pe cifra de afaceri a grupului, deşi speţa era legată doar de această înţelegere referitoare la ouă", a spus jurnalistul Adrian Ursu, la Antena 3.

"Urmează o criză economică, o criză alimentară"

Recent, Kelemen Hunor a tras un semnal de alarmă privind criză economică şi alimentară.

”Criza a început mai demult. Nu poţi să spui: "Marţi, la ora 8,00 începe criza". Este o criză economică din cauza sau datorită pandemiei, depinde de unde te uiţi. Orice criză are şi beneficiari şi are şi oameni care pierd enorm de mult. Marea majoritate pierde. (...) Dar această criză în fiecare zi se adânceşte, devine din ce în ce mai gravă cu începerea războiului între Rusia şi Ucraina. Efectele, consecinţele războiului se simt deja în economie. Sancţiunile impuse de Occident împotriva Rusiei sunt sancţiuni care au efecte asupra economiilor ţărilor Uniunii Europene şi nu numai.

Pe termen mediu, pe termen lung, trebuie să fim conştienţi, trebuie să ştim că urmează o criză economică, o criză alimentară. Probabil că prin august-septembrie, începând din toamna acestui an, vom simţi acest lucru. Şi vom simţi nu neapărat noi, din România, nu neapărat noi, din statele UE, efectele directe, imediate, ci ţările africane, unde dependenţa de importurile din Ucraina şi Rusia sunt uriaşe. Dacă acolo există o criză alimentară, dacă există foamete, atunci oamenii pleacă spre Europa şi noi vom simţi efectele crizei mai târziu, dar mult mai brusc", a spus Kelemen Hunor.

Vezi și: Consecințele războiului: Criză alimentară. Ne va afecta pe toți

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel