Amenzi rutiere. Țeapa prin care șoferii ajung să plătească dublu
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ
Conform legii, șoferii care primesc o amendă rutieră pot plăti jumătate din cuantumul ei în 48 de ore de la data înștințării. Din păcate, mulți ajung să plătească amenda întreagă pentru că nu sunt anunțați și află de contravenție abia când ajung să plătească impozitul la Direcția de Taxe și Impozite.

Estera Tofan este una dintre ultimele persoane care a păţit-o. Deşi a fost surprinsă conducând fără rovinietă tocmai pe 6 februarie 2017, a aflat abia pe 18 octombrie, când a avut treabă la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale (DITL). Nu mică i-a fost însă mirarea să constate că, oficial, ar fi fost informată de amendă încă de pe 31 mai, scrie botosaneanul.ro.

Femeia a povestit că poştaşul care i-a livrat procesul-verbal de constatare a contravenţiei iar fi întocmit în fals actele de predare şi a trecut-o ca martor pe o colegă de la Poştă.

Potrivit contractului dintre CNAIR şi Poşta Română, amenzile sunt trimise acasă la contravenienţi, iar dacă aceştia nu sunt găsiţi la adresă, amenda se afişează pe uşă astfel încât cel vizat să o găsească cât mai repede pentru a putea plăti.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel