Data publicării:

Amenzi pentru românii care nu depun declaraţia pentru plata asigurărilor de sănătate

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Potrivit noului Cod de procedură fiscală,  românii  fără venituri vor fi obligați să depună de anul viitor declaraţie la ANAF pentru plata CASS, în caz contrar riscând o amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.

Începând de anul viitor, persoanele fizice fără venituri, cu anumite excepţii, vor fi obligate să depună la ANAF o declaraţie pentru ca Fiscul să le calculeze suma datorată pentru contribuţia pentru sănătate (CASS). Prevederea apare în noul Cod Fiscal, care va fi valabil din 2016. Persoanele care nu vor depune declaraţia la ANAF riscă amenzi de până la 1.000 de lei. Dacă plata se face în 48 de ore, există posibilitatea ca amenda să fie diminuată la jumătate, scrie gandul.info.

Termenul pentru depunerea acestei declaraţii este de 15 zile de la data la care persoana se încadrează în categoria celor care nu au venituri şi au obligaţia să se asigure.

Citește și: Impozitul "prietenos" uitat de Codul Fiscal, în atenția oamenilor de afaceri

Totuşi, în cazul în care persoana nu depune această declaraţie în termenul prevăzut de lege şi nici nu efectuează plata, dacă aceasta are nevoie de servicii medicale, are posibilitatea depunerii declaraţiei de înregistrare la data solicitarii înregistrării în categoria asiguraţilor. În acest caz, contribuţia datorată pentru luna în care solicită înregistrarea, se calculează prin aplicarea cotei de 5,5% asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul minim brut pe ţară.

Până acum persoanele care nu realizau venituri nu erau obligate să depună la fisc o declaraţie, iar pentru a beneficia de servicii medicale în sistemul public, acestea plăteau CASS-ul pe şase luni în urmă. Contribuţia la sănătate pentru persoanele fără venituri va fi calculată luându-se ca bază salariul minim brut pe economie, acestea urmând să plătească anul viitor pentru CASS o sumă de 792 de lei pe an, având salariul minim brut este estimat să ajungă în 2016 la 1.200 de lei pe lună.

În categoria excepţiilor se numără persoanele de până la 18 ani, elevii şi studenţii în vârstă de până la 26 ani, femeile însărcinate şi lăuzele, persoanele cu handicap.

Citește și: Informație bombă! Cum lucrează băncile cu ANAF pentru a te verifica

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel