Data actualizării:
Data publicării:

AMENZI de CIRCULAȚIE. Punctul de amendă a crescut

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
masini-trafic
masini-trafic

Punctul de amendă pentru şoferii care încalcă regulile de circulaţie a crescut, de marţi 1 iulie, de la 85 la 90 de lei, reprezentând 10 la sută din salariul minim brut pe ţară, care a fost majorat, de la aceeaşi dată, la 900 de lei.

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a crescut, din 1 iulie, de la 850 la 900 de lei, scrie Mediafax.

Potrivit prevederilor legale, un punct de amendă pentru şoferii care încalcă regulile de circulaţie reprezintă 10 la sută din salariul minim brut pe ţară.

VEZI ȘI: Veste bombă pentru șoferi! Cea mai mică amendă, 180 de lei

Astfel, din 1 iulie, odată cu creşterea salariului de bază minim brut pe ţară, a fost majorat şi punctul de amendă cu 5 lei, ajungând la 90 de lei.

Potrivit Codului Rutier, amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.

Contravenţiile sunt împărţite în clase de sancţiuni, cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă. Astfel, şoferii pot primi între două şi 20 de puncte-amendă. În cazul persoanelor juridice, pot fi date între 21 şi 100 de puncte-amendă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel