Data publicării:

Amenzi între 870 și 1160 de lei pentru șoferi. Anunț IGPR

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Șoferii care folosesc telefonul la volan riscă amenzi mai mari. Din 12 octombrie intră în vigoare noile prevederi, anunțul fiind făcut de IGPR. 

Guvernul României a adoptat, pe 12 august, Ordonanța nr. 11 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

”Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare. Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare", informează IGPR, printr-un comunicat de presă, notează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel