Data publicării:

Amenzi de 80.000 lei pentru petreceri private în două localuri din Constanța

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay.com
Foto: Pixabay.com

Polițiștii din Constanța au aplicat amenzi de zeci de mii de lei în urma a două petreceri private. Evenimentele au fost oprite. 

Administratorul unui local din municipiul Constanţa, unde se desfăşura o petrecere privată în noaptea de sâmbătă spre duminică, precum şi zeci de participanţi la eveniment au fost amendaţi cu suma totală de 65.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean, scrie Agerpres. 

"În jurul orei 01.00, poliţişti din cadrul Secţiei 2 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, într-un local situat pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa, se află în desfăşurare o petrecere cu caracter privat, în incinta localului fiind identificate 49 de persoane. Administratorul societăţii comerciale şi toate persoanele prezente au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 65.000 de lei, potrivit Legii 55/2020", potrivit unui comunicat de presă al IPJ Constanţa.

Un alt eveniment, alte amenzi



Conform sursei citate, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 15.000 lei au fost date, în aceeaşi noapte, în municipiul Constanţa, în cazul unui eveniment privat cu participarea mai multor persoane, organizat într-un alt local.

"Poliţişti din cadrul Secţiei 3 au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că un local, situat pe bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, ar fi deschis, fiind în desfăşurare o petrecere. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar în interior se aflau mai multe persoane. Administratorul societăţii comerciale, dar şi alte 11 persoane prezente au fost sancţionate contravenţional, cu amendă în valoare totală de 15.000 de lei, potrivit Legii 55/2020", a mai informat IPJ Constanţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel